Citate despre Ipocrizie

Un om intreg nu-si poate face gesturile pe jumatate.

Diferenta pe care o prezinta un om care imbraca un caracter strain de el insusi, cand revine la al lui, este diferenta dintre o masca si un chip.

Actele mari pot avea origini infime.

Nu-mi displac gafele. Ele dovedesc sinceritate sufleteasca. Ele sunt garantia comica a bunei noastre credinte.

Lucrurile vietii sunt sfinte. Viata e zidita, pardosita si invelita cu frumuseti.

Cine vrea să fie sincer trebuie să-şi asume riscul de a greşi. © CCC

Omul se preface cel mai mult atunci cand vorbeste despre el insusi, ofera-i o masca si iti va spune adevarul.

Am pretuit mai mult sfortarea de a se realiza, chinuit si dusman cu sine, tenace, strans in vointa de a se porunci si de a se totaliza intr-un rezultat fara pereche. Si cateodata cand e mistic urmarita si inversunat, sfortarea, catre devenire, cu caracterul ei etern, intrece momentana satisfactie de a fi ajuns.

Ipocrizia din centrul orasului se distinge de ipocrizia de la periferie.

Proștii cred că este ușor să fii sincer; doar artistul, marele artist, știe cât de greu este. © CCC

In iubire, totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste un colos.

Cea mai subtila viclenie e sa te comporti simplu si firesc.

Cand cineva nu indrazneste sa spuna ce gandeste, va sfarsi prin a nu gandi ce spune.

Pana astazi intelectul omenesc n-a depasit unicele sale doua resurse: admiratia si repulsia - si, intre aceste doua extreme, spiritul trebuie sa se comporte cu o egala putere. Omul sentimental e un degenerat daca nu stie, iubind frumos, sa urasca admirabil...

Indoiala vine cu trebuinta de control.

Această afectare pe care o au câțiva pentru a fi pe placul tuturor. (Caracterele lui Teofrast) © CCC

Asa, tinere, nu te-nfricosa de viata! Cauta sa descoperi adevaratele vopseli ale sufletului tau si mazgaleste lumea cu ele. Nu imprumuta paleta, tonurile si pensulele de la nimeni!

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci, Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. Nu te-ai uitat o dată înapoi!   Ţi-as fi făcut un semn, după plecare, Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?   Voiam să pleci, voiam şi să rămâi. Ai ascultat de gândul ce-l dintâi. Nu te oprise gândul fără glas. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Spiritul critic al omului vrea sa stie mai mult decit ii permite inteligenta personala.

Cine osteneste prea devreme pare sa consimta la disparitia lui.