Citate despre Ipocrizie

De cand sinceritatea neconditionata este privita ca o rara virtute, si-a gasit si brutalitatea o masca virtuoasa si un pretext moral.

Cât de frumos sună glasul oamenilor când spun ceva adevărat, când smulg ceva din ei și-l întind altora ca pe-o ofrandă: “ține, ia, acesta e sufletul meu”.

Nu sta departe de nevinovatie cel ce si-a marturisit greseala cu sinceritate.

Minciuna este un omagiu adus adevarului, asa cum ipocrizia este un omagiu adus virtutii. © CCC

A fi sincer inseamna a fi personal, a avea dreptul tau neoprit de nimeni, a fi tu si a avea sa spui ce esti.

Si diavolul poate invoca Sfanta Scriptura. Poti zambi si iar zambi si totusi fi misel.

Oamenii perfizi au parte de o fericire intunecata.

Natura nu se dezminte; chiar si pe drum drept, sarpele tot numai in serpentina merge.

Ia seama la cel ce vorbeste in interesul altuia, facandu-l pe al sau.

Ipocritii cei mai agreabili sunt cei mai de temut. Mastile de catifea sunt intotdeauna negre. (Opere complete, ed. 1942) © CCC

Nu e sincer cel ce plange ca sa fie consolat, cel ce plange fara martori, plange cu adevarat.

In iubire, totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste un colos.

Diferenta pe care o prezinta un om care imbraca un caracter strain de el insusi, cand revine la al lui, este diferenta dintre o masca si un chip.

Cea mai subtila viclenie e sa te comporti simplu si firesc.

Indoiala vine cu trebuinta de control.

Totul inseamna sa spui tot Si cuvintele imi scapa. © CCC

Am pretuit mai mult sfortarea de a se realiza, chinuit si dusman cu sine, tenace, strans in vointa de a se porunci si de a se totaliza intr-un rezultat fara pereche. Si cateodata cand e mistic urmarita si inversunat, sfortarea, catre devenire, cu caracterul ei etern, intrece momentana satisfactie de a fi ajuns.

Nimeni nu vorbeste de noi, in prezenta noastra, cum vor­beste in absenta.  

Şi-a pierdut vara cântând, Greierele, şi flămând, A văzut, aşa, deodată, Pornind viscolul să bată. Nu se pomenea fărâmă De gânganie sau râmă; Şi nemaigăsind nimica, Dete fuga-mpleticit La vecina lui, furnica. Muşuroiul sta clădit, Plin cu tot ce-ai fi râvnit. Magazia cu făină Era sub o rădăcină; Şi, la rând, în multe caturi, Erau saci cu mei pe paturi. Adunaţi într-o firidă, Sâmburi roşii de stafidă.   În dulap şi-ntr-un sertar, Mălai galben şi zahar. Ouăle cu coaja mică Erau ouă de furnică, Căci cumetrele îşi fac Prăjituri şi cozonac. Într-un beci închis cu scoabe, Boloboace: struguri boabe, Va să zică, un belşug Rânduit cu meşteşug. - Mă rog, maică, dumitale, Sunt în picioarele goale, Am rupt opinci şi obiele De calc de-a dreptul pe piele, Straie ce mai am pe mine, De gol ce-s, mi-e şi ruşine, Am rămas de capul meu, M-a uitat şi Dumnezeu... Luat de vânt, târât de apă, Plăpând ca foaia de ceapă, Încă de la arătură N-am mai pus nimic în gură. Să mă ierţi, de nemâncare S-a prins burta de spinare. Uite ce ţi-aş fi cerut, Niscai boabe de-mprumut... Până pe la Mărţişor... Vreau să rabd, dar nu să mor, Şi mă jur, i-a spus, că-ţi voi Da cu dobândă înapoi. Poţi să-ntrebi dacă nu sunt Om cinstit şi de cuvânt. Ce păcat că gospodina E zgârcită, bat-o vina! În loc să ia din cămări Şi să dea, pune-ntrebări. Că aşa o fi bogatul, Darnic mai vârtos cu sfatul.   - Cum de ceri cu împrumut? Astă-vară ce-ai făcut? Zise potrivindu-şi barba Negri-i ochelari cu laba. - Ce să fac? De mi-e iertat, Astă vară am cântat. Am cântat cri-cri, gri-gri, Nopţi cu nopţi şi zi de zi. - Ai cântat! îmi pare bine! Acum joacă dacă-ţi vine! Şi calica de mătuşă Trânti ivărul la uşă. (Greierele și furnica) (Traducere, în versiune originală, după fabula omonimă a lui Jean de La Fontaine)