Citate de Tudor Arghezi

Nu-i primejdios omul care te uraste si se razboieste cu tine; pe el stii de unde sa-l apuci si primejdiile luptei sunt impartasite. Primejdia vine de la omul care te iubeste afara din cale de mult si care la inmormantare iti trimite o coroana de orhidee.

Niciodata si nimic nu este prea tarziu.

Şi-a pierdut vara cântând, Greierele, şi flămând, A văzut, aşa, deodată, Pornind viscolul să bată. Nu se pomenea fărâmă De gânganie sau râmă; Şi nemaigăsind nimica, Dete fuga-mpleticit La vecina lui, furnica. Muşuroiul sta clădit, Plin cu tot ce-ai fi râvnit. Magazia cu făină Era sub o rădăcină; Şi, la rând, în multe caturi, Erau saci cu mei pe paturi. Adunaţi într-o firidă, Sâmburi roşii de stafidă.   În dulap şi-ntr-un sertar, Mălai galben şi zahar. Ouăle cu coaja mică Erau ouă de furnică, Căci cumetrele îşi fac Prăjituri şi cozonac. Într-un beci închis cu scoabe, Boloboace: struguri boabe, Va să zică, un belşug Rânduit cu meşteşug. - Mă rog, maică, dumitale, Sunt în picioarele goale, Am rupt opinci şi obiele De calc de-a dreptul pe piele, Straie ce mai am pe mine, De gol ce-s, mi-e şi ruşine, Am rămas de capul meu, M-a uitat şi Dumnezeu... Luat de vânt, târât de apă, Plăpând ca foaia de ceapă, Încă de la arătură N-am mai pus nimic în gură. Să mă ierţi, de nemâncare S-a prins burta de spinare. Uite ce ţi-aş fi cerut, Niscai boabe de-mprumut... Până pe la Mărţişor... Vreau să rabd, dar nu să mor, Şi mă jur, i-a spus, că-ţi voi Da cu dobândă înapoi. Poţi să-ntrebi dacă nu sunt Om cinstit şi de cuvânt. Ce păcat că gospodina E zgârcită, bat-o vina! În loc să ia din cămări Şi să dea, pune-ntrebări. Că aşa o fi bogatul, Darnic mai vârtos cu sfatul.   - Cum de ceri cu împrumut? Astă-vară ce-ai făcut? Zise potrivindu-şi barba Negri-i ochelari cu laba. - Ce să fac? De mi-e iertat, Astă vară am cântat. Am cântat cri-cri, gri-gri, Nopţi cu nopţi şi zi de zi. - Ai cântat! îmi pare bine! Acum joacă dacă-ţi vine! Şi calica de mătuşă Trânti ivărul la uşă. (Greierele și furnica) (Traducere, în versiune originală, după fabula omonimă a lui Jean de La Fontaine)

Nimic mai inviorator decat sa vezi pe cineva insufletit de o ambitie justificata, indiferent de faptul ca e in embrion. Ii da acelui om culoare, putere, frumusete… Fericiti aceia care cresc in straduinta, caci ei incearca si spera.

A voi, inseamna a putea.

Moartea, oricum ai privi-o, e o tagada, o injurie a inteligentei, nobila mireasma a pamantului ganditor.

E destul sa vrei hotarat un lucru, pentru ca o evolutie sa se petreaca.

In caracterul omenesc, energia este, la drept vorbind, pivotul puternic, omul insusi. Singura ea da impuls faptelor lui si suflet nazuintelor. Ea da un punct de sprijin oricarei sperante legitime si speranta, la randul ei, da vietii adevarata mireasma.

Totul in viata noastra depinde de noi insine; asa de mare e puterea vointei noastre, incat tot ceea ce vrem cu putere si seriozitate sa devenim - devenim. Daca cine­va are o idee perfect clara de ceea ce vrea sa faca, va si putea sa aleaga mijloacele potrivite pentru infaptuirea ei.

Un om intreg nu-si poate face gesturile pe jumatate.

In iubire, totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste un colos.

Cine osteneste prea devreme pare sa consimta la disparitia lui.

De la intentie la realizare e de parcurs obstacolul imens al posibilitatii.

Nimic nu e cu neputinta: sunt cai care duc la toate lucrurile. Daca am avea destula vointa, am avea intotdeauna si destule mijloace.

A-nceput un greiere Casa s-o cutreiere. Şuieră Şi fluieră Şi să dormi nu te mai lasă; Parc-ar fi la el acasă. Ducă-se în altă aia, Că mi-a luat-o el odaia Şi mă bate la ureche Struna lui de sîrmă veche. De-o mai fi cum a-nceput, Îmi iau traista şi mă mut. Ai văzut neruşinare ? Sîmbăta, amiaza mare, Fără nici-o-nştiinţare, A venit, s-a instalat Şi s-a pus şi pe cîntat. Eu ca omul aşezat, Nu pun mîna pe pian Decît rar, din an în an, Pe oboi sau clavecin: Să nu supăr pe vecin - Dar şi-atuncea cu măsură Şi cu degetul la gură, Cînt vreo polkă sau vreo horă, Pîn' la anumită oră. Nepoftitului din casă Prea puţin de noi îi pasă. Îl tot caut în zadar Şi nu dau de lăutar. Dintr-un dring cu limba frîntă, El s-a pus pe chef şi cîntă, Undeva, printr-un ungher, La umbrelă, la cuier; Îl aud de peste tot, Şi din podini şi din pod Şi nu mă pricep cum face Că-l aud şi-atunci cînd tace. De cinci ori am aţipit Şi de cinci ori m-a trezit Oaspele afurisit. Mă frămînt, ascult, aştept Cu duşmanul să dau piept, Dar el, molcom şi huihai, Dă din cobză şi din nai; Ori că zgîrie pe scripcă, Ori că rîcîie o şipcă, Cîteodată pare, parcă, Pe sticlete că-l încearcă Sau că-ncinge pe departe Pila-n ciob de sticle sparte, C-are multe şi destule Şi gîtleje, dar şi scule. Şi...atunci? Am luat în gură Apă, şi cu-o stropitură L-am scos dintr-o crăpătură. Nimerisem, subt perdea, Într-un colţ de duşumea, Îl văzui, se scutura, Şi nu mai putea cînta. Udă, leoarcă, răguşită, Vocea-i moale e scîncită, Şi caricatura bearcă A uitat să mai şi meargă, Mi se face, însă milă de făptura lui umilă. Suferinţele mă dor. Eram gata să-l omor. Să-l omor că de ce cîntă? Gîndul asta mă-nspăimîntă. Ştie, oare, oarecine, Viaţa lui de unde vine? Tot ce poate, orişiunde, E să cînte ghersuri ciunte, Şi cîtu-i de mititel Numai gura e de el. Ca o trîmbiţă - şi nu zici C-are-n guşe zece muzici? Ştie-atîtea. vai, săracul, A cînta, - ca pitpalacul, Şi -are dreptul ticălos Să nu cînte nici frumos. Graiul lui e de-aşa fel Că-l pricep ai lui şi el. I-am prins trupul de un dram Şi i-am dat drumul pe geam, Şi-auzindu-l iar, de jos, I-am urat: -" Mergi sănătos !" (Greierele, vol. Versuri, 1980) Greierele, recită Leopoldina Bălănuță

Talent... o problema de adancime si de responsabilitate personala..., staruinta crancena si indarjita, rabdatoare, entuziasta si cinstita, cazna tenace de toate zilele pentru atingerea unui punct cat mai inalt si mai pur in emotie, in dragoste si sinceritate, punct care... e zborul insufletirii: el te tine teafar, tanar si viteaz.

Ziarul nu este numai o stire, telegrama, articol de fond, reportaj, numai politica si informatie... Ziarul e o stare sufleteasca.

Vointa e semnul libertatii.

Cultiva-ti vointa. Daca esti in stare sa urci, nimic nu-ti va fi cu neputinta.

Intaia grava preocupare este sa cauti perfectiunea, pe care n-ai s-o ajungi, desigur, niciodata, dar pe care trebuie sa o urmaresti neintrerupt cat iti dureaza firul, cu tenacitatea paianjenului nemiscat in mijlocul panopliei lui de matase.