Cat de ciudata este indeobste aceasta faptura cu doua picioare, omul: implantat in tina, si lovindu-se cu crestetul de cer, capabil, atata vreme cat este flamand si framantat de pofte nesatioase, sa nascoceasca cele mai josnice ganduri, pentru a-si indestula trebuintele firesti, dar avantandu-si numaidecat gingas si gratios simtamintele si mintea spre nori, de indata ce are o farama de paine in pantec si si-a potolit poftele.
Omul, cea mai nobilă parte a acestui pământ, se topește, totuși, atât de ușor ca o statuie, nu de pământ, ci de zăpadă.
(Poeme sacre și profane)
© CCC
Inima unui om trebuie sa doreasca, sa ceara si sa spere ceva.
Adevărata valoare a omului se stabileşte, mai întâi, analizând în ce măsură şi în ce direcție a reușit să se elibereze de Eu.
(Cum văd lumea, 1934)
Sunt oameni a caror fata este medalia fiintei lor. Si sunt oameni a caror fata este reversul medaliei.
Ce și-au spus Albert Einstein şi Charlie Chaplin când s-au întâlnit?
Einstein i-a spus: "Ceea ce admir cel mai mult la arta ta este faptul că este universală. Nu spui nici un cuvânt şi, totuşi, toată lumea te înţelege."
Chaplin i-a răspuns: "Este adevărat, dar faima ta este şi mai mare: toată lumea te admiră, deși nimeni nu te înţelege."
© CCC
Omul se descopera pe el insusi cand se masoara cu obstacolul.
Fiecare om e o intrebare pusa din nou spiritului Universului.
Omul e mare prin insasi slabiciunea firii sale.
Oamenii se aseamănă cu norii: apar și dispar fără să lase nicio urmă. Doar arareori, câte unul din ei, se preschimbă în ploaie, în ceva folositor. Scriitorul, din acest punct de vedere, e o ploaie benefică... Să planteze suflet acolo unde el nu există – iată adevărata menire a unui scriitor.
Omul, acest visator definitiv, nemultumit mereu de soarta lui, face cu greu turul obiectelor pe care e obligat sa le foloseasca.