Adevărurile se preschimbă în dogme de îndată ce sunt contestate. Orice om care rosteşte o îndoială creionează o religie. Scepticismul epocii noastre nu năruie credinţele, ci le produce, definindu-le conturul şi forma lor sfidătoare. Noi, cei care suntem liberali, am socotit odinioară liberalismul ca fiind un truism. Acum, el a fost contestat, şi ne agăţăm de el cu înverşunare ca de o religie. Noi, cei ce credem în patriotism, am socotit odinioară că patriotismul este raţional, şi am început să cugetăm mai mult asupra lui. Acum ştim că este nerezonabil şi îl luăm drept adevăr. Noi, cei ce suntem creştini, nu am cunoscut vreodată acel măreţ bun-simţ filozofic propriu tainei până când scriitorii anti-creştini nu ni l-au arătat.
Lungul drum spre nimicirea minţii va continua. Totul va fi tăgăduit. Totul va deveni crez. Este foarte rezonabil să conteşti pietrele de pe drum. A le afirma va deveni o dogmă religioasă. A crede că toţi suntem într-un vis este o poziţie raţională. A spune că suntem cu toţii treji va deveni o judecată mistică. Ruguri se vor aprinde pentru a arăta că doi plus doi fac patru. Săbii vor fi scoase din teacă pentru a dovedi că frunzele sunt verzi în toiul verii. Vom ajunge să apărăm nu numai uluitoarele virtuţi şi judecăţi sănătoase ale vieţii umane, ci şi ceva mult mai uluitor precum universul acesta imposibil care se uită ţintă la noi. Ne vom lupta pentru minuni vizibile ca şi când ar fi invizibile. Vom privi imposibila iarbă şi cerul cu un curaj straniu. Vom fi dintre aceia care au văzut şi totuşi au crezut.
(Ereticii)
Exista anumite adevaruri pe care nu e destul sa le impui, ci mai trebuie sa le faci si simtite.
Adevărul este o flacără atât de luminoasă, încât mulți oameni nu-i pot suporta lumina. Unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alţii fug ca să nu fie arşi.
Adevarul este deschis tuturor. Nimeni inca nu l-a luat in stapanire. O mare parte dintr-insul a ramas si pentru urmasi.
Nu există nimic mai presus de adevăr.
Adevarul este soarele mintilor luminate.
Suferinta umana nu poate decat sa intareasca in noi instinctul milei.
Adevarul e pentru intelepti si frumusetea e pentru o inima ce simte.
Nu ajungi sa intelegi pe un om decat dupa moartea lui. Atata timp cat cineva traieste, toate faptele pe care le va mai putea face si despre care nu stii nimic sunt un fel de necunoscute care falsifica orice calcul. Moartea fixeaza, in sfarsit, limitele care-l contureaza; e ca si cum insul s-ar desparti de posibilitatile lui si s-ar izola; te invartesti in jurul lui, il vezi, in fine, de la distanta, poti sa-l judeci in ansamblul lui.
Este atat de amar si de deprimant sa vezi ceea ce in taina sufletului tau esti convins a fi adevarul si dreptatea, batjocorit si palmuit…sa auzi cum este defaimat cu cuvinte triviale si sa nu poti face nimic, nimic altceva decat sa iubesti acest adevar cu inca si mai multa fidelitate, sa ingenunchezi cu inca si mai multa veneratie in fata lui.
Toate marile adevăruri încep prin a fi blasfemii.
(Annajanska, împărăteasa bolșevică)
La temelia oricarei iubiri pasionate sta o iluzie generoasa, o greseala de judecata, o idee falsa pe care indragostitii si-o fac unul despre celalalt si fara de care n-ar fi cu putinta o dragoste oarba.
Adevarul nu e nici ironic, nici experimental. Marile carti ale lumii sunt carti intunecate si grave, care folosesc inclusiv ironia si experimentul in sensul acestei seriozitati esentiale, acestei responsabilitati in lipsa careia esti un simplu literator.
...faptul ca religia a trait atatea secole se explica doar prin minciunile cu care a leganat sufletele speriate ale oamenilor, atenuand prin fagaduieli teama lor in fata mortii, amortindu-le instinctul de cercetare, prin afirmatii gratuite si greu de verificat... Sentimentul religios nu-si gaseste echivalentul in spiritele cu adevarat moderne.
Oricarei fiinte ii sunt harazite anumite incercari launtrice, anumite lupte.
Adevarul asteapta. Numai minciuna e grabita.
E usor sa convingi pe cineva despre un adevar placut.
Numai dupa ce au trecut prin mii de greseli in lucrurile cele mai insemnate pentru viata si libertate, numai dupa ce s-au saturat de a mai indura suferintele, ajunse la culme, oamenii se hotarasc sa inlature relele care ii apasa si sa remarce cele mai vadite adevaruri.
Pe masura ce efortul omenesc micsoreaza cantitatea de nestiinta care, timp de secole, a stat la baza credintei umane in Dumnezeu, rolul divinitatii scade in mod inevitabil.