Pe atunci Bucureştii era oraşul salcâmilor…
Pe atunci Bucureştii era oraşul salcâmilor. Vegheau copaci bătrâni la fiecare poartă, legănând în aroma lor de primăvară casele joase. Curţile erau mari, grădinile răcoreau sfârşitul zilei, sub bolta de viţă se prelungea târziu taifasul, la lumina rotundă a felinarului de masă. Birjele cadenţau întunericul transparent al nopţilor negrăbite. Timp lent şi prielnic discuţiilor. Mahalalele se cunoşteau între ele, de la cele din centru până la periferie, unde ţâşneau ştrengarii ca ţânţarii, din gropile străzilor nepavate. Politica lega şi dezlega încrederea, dragostea se învârtea în ritmul valsului, frământările mărunte se amplificau prin convingere, gândurile, gesturile se cântăreau pe orizontul mândriei civice. Capitala României păstra în toată pulsaţia sa de inteligenţă cercetătoare o bunăvoinţă şi o sociabilitate de oraş provincial, cu strigătele oltenilor, purtând în pas de buestru coşurile pline cu legume şi fructe.
(Despre Bucureștiul copilăriei sale)
Citate asemanatoare
-
Toată viaţa lui Enescu este ţesută în Muzică, neîntreruptă, slujită cu evlavie. A fost neîntrecut în toate. La vioară, ca dirijor de orchestră. George Enescu a fost o capodoperă a Naturii.Am purtat în mine o vie curiozitate pentru toţi contemporanii mei, chiar şi cei necunoscuţi. Să ştiţi că nimic nu dezvoltă supleţea cerebrală mai bine decât o Fugă de Bach şi nimic nu trezeşte emotivitatea ca o Nocturnă de Chopin. (La aniversarea celor 90 de ani, în Sala Mare a Ateneului)Muzica, cu puterea ei matematică, este graiul cel mai veridic al inteligenţei. Ea reproduce spiritul ideilor născute din senzaţii, esenţa ritmurilor naturii. Creează analogii mai evocatoare decât actele precise ale vieţii. Prin ea se adânceşte sensul tuturor faptelor, se adevereşte metafizica lucrurilor percepute de simţurile noastre. Ocean de nesfârşite expresii, lasă în amintire o uimire luminoasă ca dâra unei stele căzătoare, la fel de enigmatică şi distantă în substanţă şi fluiditate.Nu trăia pentru prezent. Explora veşnicia armoniei. Ca să lege în acest cult al frumosului ţara lui întreagă, a cutreierat-o în lung şi-n lat, a cântat în toate orăşelele, unde nu răsunase vreodată muzica clasică. Aceeaşi osteneală îşi dădea la Mizil, ca şi la Paris sau Londra. (Dintr-un secol de viaţă, Despre George Enescu)Pe atunci Bucureştii era oraşul salcâmilor. Vegheau copaci bătrâni la fiecare poartă, legănând în aroma lor de primăvară casele joase. Curţile erau mari, grădinile răcoreau sfârşitul zilei, sub bolta de viţă se prelungea târziu taifasul, la lumina rotundă a felinarului de masă. Birjele cadenţau întunericul transparent al nopţilor negrăbite. Timp lent şi prielnic discuţiilor. Mahalalele se cunoşteau între ele, de la cele din centru până la periferie, unde ţâşneau ştrengarii ca ţânţarii, din gropile străzilor nepavate. Politica lega şi dezlega încrederea, dragostea se învârtea în ritmul valsului, frământările mărunte se amplificau prin convingere, gândurile, gesturile se cântăreau pe orizontul mândriei civice. Capitala României păstra în toată pulsaţia sa de inteligenţă cercetătoare o bunăvoinţă şi o sociabilitate de oraş provincial, cu strigătele oltenilor, purtând în pas de buestru coşurile pline cu legume şi fructe. (Despre Bucureștiul copilăriei sale)Am fost crescute într-o atmosferă în care se vorbea numai literatură, artă şi muzică. Eram lăsate să ascultăm şi să învăţăm din aceste discuţii. Climatul acesta devenise un fel de climat natural, nu-mi pot pur şi simplu imagina cum ar fi putut să fie altfel.” (Dintr-un secol de viaţă)E de o frumusețe care depășește noțiunea frumosului. Metafora Cellei Delavrancea despre frumoasa egipteancă Nimet Eloui Bey, iubita lui Rainer Maria Rilke.Era un mare cunoscător al muzicii. Nimeni nu mi-a vorbit despre Beethoven ca el. (…) Pe mină mă poreclise Aghiuţă. Mă ducea la pian şi mă ruga să cânt din autorii lui favoriţi, de câte patru-cinci ori aceeaşi bucată. Scanda fraza muzicală cu mâna lui fină, rămânea cu ţigareta în aer când îi plăcea ceva şi mă îndemna să cânt «cu gust şi cu pasiune». «Ăsta-i lucrul ce mai greu, Aghiuţă», spunea el, şi când era mulţumit, îmi săruta mâna”. (Despre I. L. Caragiale)Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.