Pe atunci Bucureştii era oraşul salcâmilor. Vegheau copaci bătrâni la fiecare poartă, legănând în aroma lor de primăvară casele joase. Curţile erau mari, grădinile răcoreau sfârşitul zilei, sub bolta de viţă se prelungea târziu taifasul, la lumina rotundă a felinarului de masă. Birjele cadenţau întunericul transparent al nopţilor negrăbite. Timp lent şi prielnic discuţiilor. Mahalalele se cunoşteau între ele, de la cele din centru până la periferie, unde ţâşneau ştrengarii ca ţânţarii, din gropile străzilor nepavate. Politica lega şi dezlega încrederea, dragostea se învârtea în ritmul valsului, frământările mărunte se amplificau prin convingere, gândurile, gesturile se cântăreau pe orizontul mândriei civice. Capitala României păstra în toată pulsaţia sa de inteligenţă cercetătoare o bunăvoinţă şi o sociabilitate de oraş provincial, cu strigătele oltenilor, purtând în pas de buestru coşurile pline cu legume şi fructe.
(Despre Bucureștiul copilăriei sale)
Domeniul muzicii e cel al emoţiilor sufleteşti. Scopul muzicii este acela de a insufla aceste emoţii, ea însăşi, inspirându-se din ele.
Nimic nu poate fi mai bine transpus pe muzica decat lucrurile lipsite de sens.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.