Nu sunt foarte sigură unde este acasă în acest moment. Am case în Londra și Milano și o casă în Spania. Cred că aș spune că acasă este unde este mama mea, şi ea trăieşte în Spania.
© CCC
Cum să nu fii îndrăgostit de această Florență din secolul al XV-lea, unde totul invita la dragoste, frumusețea femeilor, dulceața primăverii, cântecele poeților, nopțile senine, legendele mitologice, grădinile parfumate, unde fabulele lui Ovidiu și strofele lui Anacreon capătă o rezonanță puternică și duioasă, tiranică, rafinată?
(Lorenzo Magnificul)
© CCC
Pe atunci Bucureştii era oraşul salcâmilor. Vegheau copaci bătrâni la fiecare poartă, legănând în aroma lor de primăvară casele joase. Curţile erau mari, grădinile răcoreau sfârşitul zilei, sub bolta de viţă se prelungea târziu taifasul, la lumina rotundă a felinarului de masă. Birjele cadenţau întunericul transparent al nopţilor negrăbite. Timp lent şi prielnic discuţiilor. Mahalalele se cunoşteau între ele, de la cele din centru până la periferie, unde ţâşneau ştrengarii ca ţânţarii, din gropile străzilor nepavate. Politica lega şi dezlega încrederea, dragostea se învârtea în ritmul valsului, frământările mărunte se amplificau prin convingere, gândurile, gesturile se cântăreau pe orizontul mândriei civice. Capitala României păstra în toată pulsaţia sa de inteligenţă cercetătoare o bunăvoinţă şi o sociabilitate de oraş provincial, cu strigătele oltenilor, purtând în pas de buestru coşurile pline cu legume şi fructe.
(Despre Bucureștiul copilăriei sale)
Constantinopolul s-a născut din capriciul unui despot aflat în strânsoarea unei exaltări religioase intense. Și totuși puține acțiuni politice concertate au avut efecte mai semnificative și mai durabile. De-a lungul secolelor care au urmat, un mare Stat și-a legat destinul de acest oraș. De multe ori, Constantinopolul a refăcut Imperiul. Cultura greacă, antică și medievală a fost salvată de la distrugere totală deoarece a găsit un azil inexpugnabil în Bosfor. Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără voia lui Constantin. Dar asta a fost ceea ce a vrut el? Se pare că nu.
(Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu)
© CCC
(Orașe): Roma cea sfântă, Bologna cea învățată, Genova cea superbă, Florența cea frumoasă, Veneția cea bogată.
Proverb francez
© CCC
Sufletu-mi se pleacă cu venerație și soarbe, la picioarele palmierilor, din apele Nilului, așa cum ne îndeamnă Cărțile cele Vechi. Stoluri de ibiși albi se ridică în depărtare și Muntele Occidental capătă irizații roșietice, pe când pornește să adie văntul proaspăt ce altădată făcea să fluture Evantaiele lui Amon. Poate că nu e totul pierdut și cândva în viitor, într-o lume mai curată, se va putea trăi din nou o asemenea Experiență Spirituală. Teba nu e un loc material anume: Teba înseamnă o stare de conștiință…
(Teba, fragment din prolog)
Orașul fără domn, fără guvern,
cade ca o movilă de pământ fără sprijin.
© CCC
Vechiul Tiflis este un oraș al sunetelor, un oraș al muzicii. E nevoie de o plimbare pe străzile și aleile depărtate de centru, pentru a te cufunda în atmosfera muzicală creată de diferitele surse…
(Tiflis, orașul natal al lui Aram Haciaturian, este numele pe care l-a avut, până în 1936, actualul oraș Tbilisi din Georgia.)
© CCC
Curând, şi vechiul meu oraş natal îmi va apărea din ce în ce mai şters prin vălurile memoriei, învăluit de negură, de parcă nu ar fi o parte a pământului adevărat, ci un sat pierdut în lumea norilor, cu locuitori imaginari care să-i populeze casele de lemn şi să străbată uliţele fără farmec şi nesfârşita şi monotona lui stradă mare. De acum înainte, el încetează de a mai fi o realitate a vieţii mele: aparţin altui loc. Bunii mei concetăţeni nu mă vor regreta prea mult; căci – deşi în străduinţele mele literare una din ţintele cele mai scumpe a fost aceea de a câştiga o oarecare însemnătate în ochii lor şi de a lăsa o amintire plăcută în acel loc unde au trăit şi sunt înmormântaţi atâţia dintre strămoşii mei – n-am găsit niciodată acolo atmosfera caldă de care un scriitor are nevoie pentru ca cele mai alese roade ale minţii lui să se poată coace. Mă voi simţi mai bine printre alte obrazuri; iar chipurile familiare din oraşul meu de baştină – e aproape de prisos so spun – se vor simţi la fel de bine fără mine.
(Litera stacojie)