Citate de Jorge Ángel Livraga Rizzi

Ar trebui să construim orașele la țară pentru ca aici aerul e mai curat! © CCC

Nu zidurile fac orasul, ci oamenii. © CCC

(Orașe): Roma cea sfântă, Bologna cea învățată, Genova cea superbă, Florența cea frumoasă, Veneția cea bogată. Proverb francez © CCC

Să știi să reziști întotdeauna încă un minut... într-o rezistență irațională și eroică, asta reprezintă un sacrificiu, un efort dureros? Dimpotrivă: asta înseamnă să trăiești. © CCC

Orașul fără domn, fără guvern, cade ca o movilă de pământ fără sprijin. © CCC

Curând, şi vechiul meu oraş natal îmi va apărea din ce în ce mai şters prin vălurile memoriei, învăluit de negură, de parcă nu ar fi o parte a pământului adevărat, ci un sat pierdut în lumea norilor, cu locuitori imaginari care să-i  populeze casele de lemn şi să străbată uliţele fără farmec şi nesfârşita şi monotona lui stradă mare. De acum înainte, el încetează de a mai fi o realitate a vieţii mele: aparţin altui loc. Bunii mei concetăţeni nu mă vor regreta prea mult; căci – deşi în străduinţele mele literare una din ţintele cele mai scumpe a fost aceea de a câştiga o oarecare însemnătate în ochii lor şi de a lăsa o  amintire plăcută în acel loc unde au trăit şi sunt în­mormântaţi atâţia dintre strămoşii mei – n-­am găsit niciodată acolo atmosfera caldă de care un scriitor are nevoie pentru ca cele mai alese roade ale minţii lui să se poată coace. Mă voi simţi mai bine printre alte obrazuri; iar chipurile familiare din oraşul meu  de baştină – e aproape de prisos s­o spun – se vor simţi la fel de bine fără mine. (Litera stacojie)

Roma, capitala apei sfințite... (Prăbușirea Balivernei) © CCC

Sufletu-mi se pleacă cu venerație și soarbe, la picioarele palmierilor, din apele Nilului, așa cum ne îndeamnă Cărțile cele Vechi. Stoluri de ibiși albi se ridică în depărtare și Muntele Occidental capătă irizații roșietice, pe când pornește să adie văntul proaspăt ce altădată făcea să fluture Evantaiele lui Amon. Poate că nu e totul pierdut și cândva în viitor, într-o lume mai curată, se va putea trăi din nou o asemenea Experiență Spirituală. Teba nu e un loc material anume: Teba înseamnă o stare de conștiință... (Teba, fragment din prolog)

Este oare intr-adevar posibil, de pilda, sa iubesti destul Parisul, fara sa-l iubesti si mai mult?

Așteaptă; fii perseverent; răbdarea este un test al veșniciei. (Alchimistul) © CCC

Oamenii cu adevărat liberi nu vorbesc despre libertate, ci o trăiesc. © CCC

Grecii antici au dat străvechii Țări Kem numele de Egipt, ceea ce înseamnă pământ misterios și enigmatic. Din însăși inima acestei enigme, ne-am oprit asupra ariei cetății antice pe care tot grecii au numit-o Teba cea cu o sută de Porți, spre a o distinge de cetatea greacă omonimă, căreia îi spuneau Teba cea cu șapte Porți... (Teba, fragment din prolog)

Constantinopolul s-a născut din capriciul unui despot aflat în strânsoarea unei exaltări religioase intense. Și totuși puține acțiuni politice concertate au avut efecte mai semnificative și mai durabile. De-a lungul secolelor care au urmat, un mare Stat și-a legat destinul de acest oraș. De multe ori, Constantinopolul a refăcut Imperiul. Cultura greacă, antică și medievală a fost salvată de la distrugere totală deoarece a găsit un azil inexpugnabil în Bosfor. Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără voia lui Constantin. Dar asta a fost ceea ce a vrut el? Se pare că nu. (Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu) © CCC

Cum să nu fii îndrăgostit de această Florență din secolul al XV-lea, unde totul invita la dragoste, frumusețea femeilor, dulceața primăverii, cântecele poeților, nopțile senine, legendele mitologice, grădinile parfumate, unde fabulele lui Ovidiu și strofele lui Anacreon capătă o rezonanță puternică și duioasă, tiranică, rafinată? (Lorenzo Magnificul) © CCC

Vechiul Tiflis este un oraș al sunetelor, un oraș al muzicii. E nevoie de o plimbare pe străzile și aleile depărtate de centru, pentru a te cufunda în atmosfera muzicală creată de diferitele surse... (Tiflis, orașul natal al lui Aram Haciaturian, este numele pe care l-a avut, până în 1936, actualul oraș Tbilisi din Georgia.) © CCC

...Colegii mei universitari știu multe lucruri neștiute de mine, iar eu știu lucruri de care ei nu vor să știe. Astfel de situații își găsesc parțial reflectarea în mica lucrare de față. Trag speranța că unii vor năzui să se înalțe la starea de conștiință filosofică căreia i-am dat numele de Noua Acropolă. (Teba, fragment din prolog)

Când vaporaşul a coborât pe Canale Grande şi când, pe stânga şi pe dreapta, privirea mi-a căzut pe dantela de piatră a palatelor, înnegrită de vreme, m-am simţit proiectată într-o altă dimensiune, în care totul era uşor, dantelat, aerian, unde nu puteai şi, de altfel, nu mai voiai să aplici vieţii şi ţie însuţi măsurile obişnuite, unde nimic nu era ca înainte, unde imposibilul devenea  posibil, povara devenea mai uşoară şi deznădejdea nu mai era decît un amestec de tristeţe şi de bucurie. Ici şi colo, între case, apăreau canale înguste cu poduri minuscule şi biserici ce parcă se topeau în penumbră. În aerul trandafiriu, străluceau lumini roz pal imobile, ele păreau că plutesc pe deasupra apei. Alte lumini, fantasmagorice, verzui, se întretăiau cu primele. Am fost cuprinsă, din cap pînă-n picioare, de o senzaţie de lentoare submarină, de viaţă încetinită, senzaţie pe care n-o mai încercasem niciodată; răsuflarea şi mişcările mele se contopiseră cu mişcarea vaporaşului, în timp ce vedeam defilând, încremenite într-o tristă contemplare, bătrâneţea posacă a palatelor ce priveau apa şi mă priveau pe mine, drapându-se în farmecul lor inaccesibil. Când, în acest ritm uluitor al umbrelor şi al luminilor întretăiate, s-a deschis, la stânga, un uriaş mal povârnit pe care se afla Palatul Dogilor şi, la dreapta, o lagună ce căpăta, în noapte, o formă necunoscută, m-am simţit năpădită de o fericire aproape insuportabilă la gândul că-l voi vedea pe Einar peste câteva minute şi că va fi cu mine în această lume vrăjită, crepusculară. (Trestia revoltată)

Orasele sunt abisul speciei umane.

Nu există nimic mai presus de adevăr.

... Tabloul este împărţit în două laterale, cu un centru dominat de Venus-Mama sau Zeiţa Iubirii. În partea dreaptă, vedem reprezentarea azurie a vântului Zefir încercând să o răpească pe nimfa Cloris care, prizonieră, răspândeşte flori: este forţa Iubirii care o urmează, o însufleţeşte şi dă naştere florilor şi sub influenţa acestei noi energii se transformă în Flora: Frumuseţea. Zefir ar fi echivalentul Karmei care impulsionează inexorabil Sufletul către lumea manifestată, reprezentată de păduricea - grădină. Cloris, al cărei nume desemnează culoarea albă, este simbolul Sufletului pur, dar şi al frigului iernii. Sămânţa este prinsă în pământul iernii cum este Sufletul în corpul material, care şi-a pierdut caracterul angelic. (Interpretarea ezoterică a "Primăverii") (Interpretarea ezoterică a tabloului Primăvara, pictură de mari dimensiuni, în tempera, a pictorului italian renascentist Sandro Botticelli, realizată la sfârșitul anilor 1470 sau începutul anilor 1480).