M-am întrebat de multe ori de ce păstrez cărţi care doar într-un viitor anterior m-ar fi putut salva, care stau deoparte de itinerarele cele mai obişnuite, pe care le-am citit o singură dată şi ale căror pagini vor mai sta închise mulţi ani. Poate pe vecie! (…) Deseori e mai dificil să te descotoroseşti de o carte decât s-o obţii. Ele se ţin scai de noi, graţie unui pact de necesitate şi de uitare, ca şi cum ar fi fost martorii unui moment din viaţa noastră, la care nu ne mai întoarcem. Dar câtă vreme rămân acolo credem că le adunăm. Am văzut că mulţi notează ziua, luna şi anul când le-au citit; trasează un calendar discret. Alţii, înainte de a le împrumuta, îşi scriu numele pe prima pagină, îşi notează într-o agendă persoana şi data. Am văzut volume ştampilate, ca acelea din bibliotecile publice, sau având o carte de vizită a proprietarului strecutată în interior. Nimeni nu vrea să rătăcească o carte. Preferăm să pierdem un inel, un ceas, umbrela dar nu cartea ale cărei pagini nu le vom mai citi, dar care păstrează în sonoritatea titlului ei, o veche şi, poate, pierdută emoţie.
(Casa de hârtie)
Numai in carti omenirea a cunoscut perfectiunea adevarului, a iubirii si a frumusetii.
© CCC
Cartile sunt albinele care duc polenul insufletitor de la o minte la alta.
Respectul fata de carti poate fi manifestat doar prin folosirea lor.
De carte trebuie sa te apropii ca de o iubita. Nu trebuie s-o citesti decat atunci cand ti-e dor de ea. Cititul in momente nepotrivite este infructuos. De aceea, daca prin natura sa cititorul este instabil, trebuie sa citeasca mai multe carti deodata. Pe fiecare la timpul sau. Sa fie poligam. Nimic nu te reconforteaza mai mult, dupa o munca intelectuala intensa, decat o alta munca intelectuala intensa.
O carte bună îşi ascunde cele mai bune pagini printre cuvinte.
Un om nu înțelege o carte profundă până când nu a văzut și nu a experimentat măcar o parte din ceea ce conține.
(ABC-ul lecturii)
© CCC
Cărţile sunt o avere, un testament al inteligenţei umane, menite trecerii din generaţie în generaţie, în folosul acelora care se vor naşte în viitor. *
Cartile… prieteni buni si credinciosi.
Lumea este plina de carti minunate pe care nimeni nu le citeste.
Când citim pentru prima dată o carte bună, încercăm acelaşi sentiment ca atunci când ne facem un prieten nou. A reciti aceeaşi carte înseamnă a te revedea cu un prieten vechi.
Nu numai că oamenii trebuie să moară și oamenii trebuie să sufere, dacă nu aici, atunci acolo. Dar ceea ce este îngrozitor este că lumea continuă și oamenii continuă să fie prostește de cruzi - în vechile moduri și tot timpul.
(Cazul Marsden: o poveste de dragoste)
© CCC
Nu ştiu nimic - nimic pe lume - despre inimile oamenilor. Ştiu doar că sunt singur - teribil de singur.
(Un bun soldat. Povestea unei pasiuni)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.