Citate de André Breton

Ceea ce nu se poate spune, nu trebuie, mai presus de toate, să fie redus la tăcere, ci trebuie scris. © CCC

Ultimul lucru pe care-l afli scriind o carte este cu ce trebuie sa incepi.

Mai întâi, scrii ca să te cunoşti, apoi, ca să te recunoşti și, în sfârșit, ca să te scuzi. © CCC

Inima omeneasca e frumoasa ca un seismograf.

Spiritul isi aroga mereu drepturi pe care nu le are.

Nimic nu este mai plin de satisfacții decât întâlnirea cu oamenii, să primești complimente și să știi că ceea ce ai scris are ecou în viața cititorilor. (Interviu, martie 2006) © CCC

Daca gandesti, nu vorbi, daca vorbesti, nu scrie, iar daca scrii, nu semna.

Lucrurile și faptele care nu sunt scrise sunt acoperite de întuneric și date uitării. © CCC

Scriam odinioara fara sa stiu nimic despre viata. Acum, cand stiu ce este viata, nu imi mai ramane nimic de scris. © CCC

Frumusetea va fi convulsiva sau nu va fi deloc.

Printr-un cuvant, totul e salvat. Printr-un cuvant, totul e pierdut.

Scriitorul original nu este cel care nu imita pe nimeni, ci acela pe care nimeni nu-l poate imita.

Scria dintr-un joc mecanic, ca să reflecteze în singurătate asupra propriilor lui greşeli, se iluziona că nu „creează”, deoarece creaţia, chiar dacă duce la eroare, are loc întotdeauna din iubire pentru cineva care nu suntem noi înşine. (Pendulul lui Foucault)

Scriu în franceză pentru că mama mea, născută Mavrocordat, s-a căsătorit cu Lahovary, iar în urma pierderii unui copil și-a părăsit conacul din România, stabilindu-se la Paris, când aveam doar cinci ani. Așa se explică de ce limba în care îmi exprim gândurile este franceza. Sunt convinsă că asta nu poate aduce decât beneficii unui scriitor de origine română. Scriind într-o limbă universală, poți fi tradus și citit în întreaga lume, facilitând astfel cunoașterea spiritului autohton de către cei care nu îți cunosc limba. Și cred că toți aspirăm la universalitate...” („O oră cu Prințesa Martha Bibescu”, Ilustrațiunea română, 2 (An VIII): 15, 5 ianuarie 1936) © CCC

Eram gospodină, așa că am învățat să scriu în timpul liber și nu cred că am renunțat vreodată la asta, deși au fost momente când am fost foarte descurajată pentru că am început să văd că poveștile pe care le scriam nu erau foarte bune, că aveam multe de învățat și că era o muncă mult, mult mai grea decât mă așteptam. © CCC

Cuminte sau nu, înţelegând sau nu, primisem totuşi boala literaturii, voiam să scriu romane. (Jurnal esențial)

Bărbaților le plac femeile care scriu. Chiar dacă nu o spun. Un scriitor este o țară străină. © CCC

Pentru a scrie o proză perfectă trebuie să fii, de asemenea, un maestru al formelor metrice.

Ceea ce se citește ușor se scrie al naibii de greu. © CCC

Bărbatul meu spunea: “Noroc că nu scrii așa cum vorbești. Pentru că vorbești foarte prost.”