Delicatetea este calitatea suprema si cea mai rara a sufletului omenesc. Ea le presupune pe toate celelalte, inteligenta, bunatatea, altruismul, generozitatea, discretia, marinimia… un om lipsit de o singura calitate a sufletului nu are delicatetea completa. Atunci ea este cu lacune si eclipse.
Ideile mari pornesc intotdeauna din sufletele mari. Cei mici se multumesc sa stea inchisi in egoismul lor, ca intr-o cetate, unde nu poate patrunde lumina stralucitoare a altruismului. Neavand nici un ideal, traiesc fara a cunoaste suprema fericire a vietii: puterea si dorinta de a lupta pentru triumful adevarului.
Oamenii sunt foarte fericiti sa daruiasca lucrurile de care ei insisi au cea mai mare trebuinta.
Nu exista prilej mai minunat pentru daruire decat sa poti da, zi de zi, tot ce ai mai bun si mai adevarat unei fiinte cu sufletul deschis.
Omul nu traieste numai pentru sine. El trebuie sa lupte pentru binele altora, tot atat de mult cat pentru binele propriu.
Si in viata, in simtire, in scris, in gand, cand te uiti bine, ramane mai ales ce ai dat altora, ce ai lasat de la tine, ce ai jertfit. Prin instrainare de tine insuti, capeti si consecventa si staruinta si caracterul, si iubirea oamenilor.
Omul care arata cu placere calea celui ratacit, face ca si cum ar aprinde o lumina din lumina sa; oare lumineaza mai putin pentru tine, daca ai aprins din faclia ta si pe a altuia?
“Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti.” Ciudat: in aceasta porunca a moralei altruiste, egoismul este propus ca exemplu de urmat, ca model, ca masura.