Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire. Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune, femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia – de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, aspiratia femeii este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind, inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia – o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul, femeia, acolo unde incepe cerul.
(Barbatul si femeia)
Curba ochilor tăi face înconjurul inimii mele,
Rotindu-se ca într-un dulce dans,
Aureolă a timpului, leagăn statornic al nopții
Și dacă nu mai știu tot ce-am trăit
E pentru că ochii tăi nu-ntotdeauna m-au privit.
File ale zilelor și spumă de rouă,
Trestii legănate de vânt, surâsuri parfumate,
Aripi acoperind lumea de lumină,
Bărci doldora de cer și de mare,
Vânători de sunete și torente de culori,
Parfumuri născute în cuibarul aurorelor
Ce se-odihnesc mereu pe galbenul-pai al stelelor,
Așa cum ziua se însoțește cu puritatea
Întreaga lume se însoțește cu ochii tăi inocenți
Și tot sângele-mi curge în privirile lor.
(Curba ochilor tăi, vol. Capitala durerii, 1926)
Această poezie este, cu siguranță, un cântec de dragoste pentru Gala (de care s-a desparțit ulterior, ea devenind soția lui Salvador Dali), dar este și un cântec dedicat iubirii, un imn închinat iubirii.
Copyright © CCC
…sufletul si ochii se uita numai in sus, unde natura e mareata si larga si zambitoare. Acolo unde nimic nu e urat, nimic meschin. In seara asta, Dumnezeu a intins cerul de noapte, atent ca sa nu faca nici o cuta, ca nici un norisor sa nu intrerupa intinderea nemarginita. Val inchis ca marea pe-nserate, ales de Creatorul pentru placerea lunii, sa se infasoare cu el cand apare oamenilor si sa para ea cu atat mai luminoasa cu cat el e mai mohorat. Un buchet de frunze inconjura armonios aureola de spuma si lumina a lunii.
(Însemnările mele)
Papadia realizeaza simbolic un suprem ideal organic si spiritual: din samanta ea isi face o aureola.
Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.
Ce definitorie poate fi prima întâlnire cu un om, prima impresie pe care ţi-o face. Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.