Nu exista pe lume nimic mai inspaimantator, mai injositor si mai plictisitor decat banalitatea.
Tot ce am citit, tot ce am gandit, toate paradoxurile mele fortate, ura impotriva conventionalismului, dispretul meu pentru banal nu ma impiedica sa ma induiosez in prima zi de primavara, sa caut violete pe langa gardurile de maracini, printre gunoaie si hartii putrezite, sa joc “bile” cu baietii, sa ma uit la soparle, la fluturi cu aripi galbene.
Facultatea de a crea mituri este o calitate innascuta a rasei umane. Oamenii se reped cu aviditate asupra oricaror incidente mai neobisnuite sau mai tainice din viata celor ce s-au deosebit cat de cat de semenii lor si nascocesc in legatura cu ei o legenda in care cred apoi cu fanatism. Este protestul romantismului impotriva banalitatii vietii. Faptele din legenda ii asigura eroului ei cel mai valabil pasaport pentru a intra in nemurire.
Fereste-te de banalitate. Nu uita ca daca va fi sa te ineci – cel putin nu te ineca intr-un lighean cu apa – arunca-te in ocean…
Ceea ce nu e putin imperfect are aerul banal, de unde reiese ca neregularitatea, adica neprevazulul, surpriza, uimirea sunt o parte esentiala si caracteristica a frumusetii.