Nu mi se pare nimic mai interesant, mai atrăgător ca o colecţie de foi tipărite, făţuite, aranjate în grup sub forma unui volum şi care cuprinde toată viaţa de inimă şi de minte a unui om de elită. E ca o condensare a parfumului tot dintr-o floare într-o pastilă sau într-o picătură…
O, mai cu seamă seara te iubesc,
când lucrurile par nedesluşite,
când porţile se-nchid c-un ritm firesc
şi iedera începe să palpite,
când arborii-s mai tainici şi mai mari
şi când se-aud fântânele mai bine,
îmbucură-mă! Fie să apari,
chiar de vei trece-n oră fără mine.
Arată-mi-te iarăşi respirând
ca apele de lună îmbiate.
Un strop de mări în ochi mi s-a răsfrânt,
căci mări şi lacrimi sunt, la fel, sărate.
Adu-ţi aminte de un biet dactil,
de un fragment fragil de poezie
pe care ţi l-am strecurat, subtil,
pe un pătrat lunatic de hârtie.
E seara dulce ca un elixir
şi arborii par turnuri lungi de pace,
iar cerul, ca hlamida de emir,
mai străluceşte, vrând să ne împace.
O, mai cu seamă seara te iubesc,
femeie, ce-ai rămas, în ani, departe.
Citesc şi mă citeşti, şi te citesc,
şi-mi stai ca semnul de mătase-n carte.
(De dragoste)
Găsesc televizorul foarte educaţional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc în cealaltă cameră şi citesc o carte.
Sunt seri calme de vară – dulci, moi… seri blânde – seri oneste… În astfel de clipe, nu poţi simţi pasiuni violente. În astfel de seri, îţi revizuieşti conştiinţa şi-ţi ierţi duşmanii… În astfel de seri, se pot citi şi cărţile autorilor mediocri…
Orice carte care ajută copilul să-şi formeze obiceiul de a citi, care transformă cititul într-o nevoie profundă şi continuă, este bună pentru el.
Cum timpul pe care îl pot dedica literelor este foarte scurt, ei caută să îl utilizeze cât mai bine. Preferă cărţi uşor de procurat, care pot fi citite rapid şi nu cer investigaţii savante pentru a putea fi înţelese. Vor frumuseţi care se oferă de-a gata şi de care se pot bucura uşor; mai presus de toate, trebuie să li se ofere ceva neaşteptat şi nou. Familiarizaţi cu lupta, cu obstacolele şi cu monotonia vieţii, se aşteaptă la emoţii rapide, la pasaje senzaţionale. Autorii vor căuta repeziciunea expunerii, decât perfecţiunea detaliului. Scopul lor va fi să uimească decât să placă, să stârnească pasiunile decât să încânte gustul.
(Despre democraţia din America)