În zilele acestea de primăvară, chipul Olesiei nu-mi ieșea din minte. Când eram singur, îmi plăcea să mă întind în pat, să strâng tare pleoapele, ca să-mi adun mai bine gândurile şi să chem mereu în faţa ochilor chipul ei când aspru, când viclean, cu zâmbetul luminos și gingaș, trupul ei tineresc, crescut în libertatea bătrânei păduri, tot atât de zvelt şi de viguros ca brazii cei tineri, glasul ei proaspăt, câteodată neaşteptat de adânc și de catifelat… „În toate mişcările, în toate vorbele ei se simte o nuanţă de nobleţe, îmi ziceam (desigur în sensul cel mai bun al acestui cuvânt destul de banal), un fel de cumpătare plină, de graţie înnăscută…” Mă atrăgeau la Olesia şi o oarecare aureolă de mister din jurul ei, şi renumele de vrăjitoare, şi viaţa lor în desiș, în mijlocul mlaştinii, dar, mai ales, încrederea plină de mândrie în proprille sale forţe, pe care o întrezărisem, din puţinele ei cuvinte.
(Olesia, cap. IV)
Cu fiecare femeie nouă de care este atras un bărbat, pare să apară o lărgire a perspectivei sau, dacă doriți, o dobândire a unui nou teritoriu. O mișcare a sprâncenelor, un ton al vocii, un gest ciudat caracteristic – toate aceste lucruri și tocmai aceste lucruri fac să apară pasiunea iubirii.
(Un bun soldat. Povestea unei pasiuni)
© CCC
În dragoste, oamenii sunt atraşi mai mult de defectele plăcute decât de calităţile esenţiale.
© CCC
Singurul lucru care contează este să ai farmec și expresie [facială]. Apoi vine acea îndoială groaznică asupra propriului nostru magnetism. Dacă nu suntem atractivi, este posibil să nu fim nici irezistibili? Deci va trebui să trecem printr-o viaţă care nu aparţine nici frumosului triumfător, nici urâtului triumfător?
© CCC
Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa.