Nici un pom nu a dat roade fără să fi avut mai înainte flori.
Proverb ivorian (Côte d’Ivoire / Coasta de Fildeș)
© CCC
Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea
să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib
pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis,
de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca,
zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Şi, cine ştie, poate că-ntr-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
va trece prin grădină-o zână bună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea sprijinindu-mi de pervaz
genuchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.
(Vis vegetal)
Radacinile sunt crengi cufundate-n pamant. Crengile sunt radacini crescute-n vazduh.
In absenta ploii, copacii tineri sunt primii care ingalbenesc. Copacii batrani au ascunzatori subterane care se numesc experienta.
(Carticica albastra a lui Felix)
© CCC
Stejarul, acest copac gigantic, pe care l-am comparat cu Shakespeare, are coroana bizara, ramurile noduroase, frunzisul intunecos, coaja aspra; dar el este stejarul.
© CCC Published on May 7, 2012