A-ti da seama de meritele cuiva si, dupa ce l-ai cunoscut, a-l pretui cum se cuvine, iata doua lucruri mari, bune de facut, fara intarziere.
Respectul e un tribut pe care nu-l putem refuza meritului, fie ca vrem, fie ca nu; putem cel mult sa-l ascundem in afara, dar nu putem impiedica totusi sa-l simtim inauntrul nostru.
Daca n-ai in tine destula politete pentru toata lumea, fii mai politicos cu inferiorii decat cu egalii, mai politicos cu egalii decat cu superiorii. Lipsa de politete fata de egali si superiori este numai o necuviinta, care iti poate atrage represalii, pe cand fata de inferiori este o cruzime si o lasitate, caci provoaca o durere care nu poate riposta.
Respectul fata de ceilalti, un respect plin de modestie si politete, e prima conditie a adevaratei egalitati, mai mult, fara de care cred ca e cu neputinta sa te arati superior. Numai printr-o totala lipsa de infumurare poti ajunge la suprema omenie si te poti dovedi un om care se respecta pe sine insusi in orice situatie s-ar gasi si oricare i-ar fi locul harazit de soarta. Sa-ti cunosti locul pe lume si sa stii sa te respecti sunt insusiri foarte rare, cel putin tot atat de rare ca adevarata demnitate.
Trebuie respectati cei ce indeobste sunt iubiti si pretuiti de toata lumea.
Cea mai mare onoare consta nu in a te folosi de onoruri, ci in a fi considerat vrednic de ele.
Respectul sporeste daca se pastreaza o oarecare rezerva.
Maior e longinquo reverentia est.
(Tacitus, Annales)