Copilaria e o traire de vis edenic, de dulce confuzie intre real si imaginar… joc si capricii, tristete si bucurie, naivitate si precocitati stingheritoare, pitorescul limbajului, absenta de protocol ipocrit, instincte sadite vartos, dar in germen, si mai ales nevoia de imaginatie integrala si nebanuite resurse de omenie… treapta de nelipsit in ordinea candorii universale… Copilaria exprima candoarea omului in starea incipienta, cand egoismul produs de societate inca n-a rasarit.
Copilaria nu dispare niciodata din noi; ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vietii noastre.
Cand aspiratii ce au inca putere si tinerete in ele te parasesc dintr-o data intr-o dimineata, cand doruri si ganduri pline de vlaga te lasa pe neasteptate fara sa intelegi de ce, sa stii atunci ca-i toamna in sufletul tau; caci numai toamna cad si frunze verzi de pe ramuri…
Cand vezi sufletul curat si nevinovat al unui copil, iti vine parca sa zici, ca orice mama e o “nascatoare de Dumnezeu”.
Judecand femeia aceasta dupa frumusetea, dupa tineretea si dupa mofturile ei, nimeni nu se indoieste ca numai un erou va putea sa-i cucereasca inima intr-o buna zi. Dar ea a si ales: un mic monstru lipsit de duh.
(Caracterele – Despre femei)
Din nefericire, ne ramane un interval de timp prea mic intre timpul in care suntem prea tineri si acela in care suntem prea batrani.