Citate cu tagul "citate despre tinerete"

Sufletul copilului e cinstit, el nu poate fi cucerit de orice, dar se da intreg… copiii au in inima lor bogata putinta care lipseste celor mai multi dintre oamenii mari, de a intelege, de a admira, si intamplator, de a indeplini eroismul.

Pastrati in inima voastra un colt de verdeata si tinerete, un colt unde n-ati recoltat nimic, unde puteti intotdeauna sa semanati o planta noua, oarecare… A ramane tanar mult timp, a ramane copil chiar, prin spontaneitatea si dragostea inimii; a pastra – nu in manifestarile tale exterioare, ci in adancul fiintei tale chiar – ceva usor, vesel, inaripat, acesta e cel mai bun mijloc de a stapani peste viata ta, caci ce forta mai mare este decat tineretea?

Tineretul e resortul insufletirii unui neam; termometrul spiritului de jertfa al societatii.

Daca oamenii mai varstnici ar voi sa procedeze pedago­gic, ei n-ar trebui nici sa interzica, nici sa ponegreasca in ochii unui tanar ceea ce acestuia ii face placere, oricum ar fi acest ceva, atat timp cat n-au cu ce sa il inlocuiasca.

Tinerilor, incredere de le arati,

devin, cat bati din palme, repede barbati.

Este sigur ca numai sentimentele vagi si tumultuoase ale tineretii sunt proprii sublimului.

Nu deplang nimic pe lume decat ca in tinerete n-am stiut ca sunt tanar.

Un om cu cat se intoarce mai mult inapoi, cu cat se avanta mai mult inainte, cu atat e mai mare… Prezentul e o consecinta necesara a trecutului si viitorul o consecinta necesara a prezentului; prezentul e un punct indivizibil si curgator pe care omul nu poate sta, asa cum nu poate sta pe varful unui ac.

Cel mai rau lucru catre care poate fi educat tineretul este superficialitatea. Caci ea produce acele placeri din care creste rautatea.

Oare prin ce trista fatalitate omul nu se poate bucura in acelasi timp de toate facultatile naturii sale, de toate perfectiunile, de care nu e susceptibil decat la varste diferite?… in momentul in care spiritul omului a ajuns maturitatea, trupul lui incepe sa-si piarda puterea… inteligenta a crescut, dar sufletul si-a pierdut elasticitatea si impresionabilitatea; … dar, pentru ce omul, la urma urmei, n-ar suferi si el soarta comuna tuturor fiintelor ? Cand culegem fructul cel minunat mai putem oare avea pretentia sa respiram in acelasi timp si parfumul florii? Tineretea a avut nevoie de acea delicatete a sensibilitatii, pentru a ajunge sa stapaneasca, la maturitate, siguranta spiritului. Se poate ca oamenii foarte mari sunt tocmai aceia care au pastrat, la varsta la care inteligenta este in plina putere, o parte din impetuozitatea impresiilor, proprie tineretii.