Adevăr pe o parte a Pirineilor, eroare pe cealalta parte. (Cugetari)
Blaise Pascal
„Ceea ce este adevarat pe o parte a Pirineilor, nu este adevarat pe partea cealalta.
sau
“Ceea ce este adevăr de o parte a Pirineilor, este minciună de partea cealaltă”
Pascal abordeaza aici caracterul relativ, convențional, al justitiei umane. Legile difera de la un stat la altul. Justiția umana nu este universala, spre deosebire de justitia divină.
De asemenea, ceea ce este un adevăr pentru un popor, pentru o persoană, poate fi o greșeală pentru altele. Ceea ce este valabil pentru unul nu este neaparat valabil si pentru altul.
Pascal a dorit să spună că percepția anumitor adevăruri este dependentă de mai mulți factori: localizare geografica, cultura, mentalitate, epoca… Cu alte cuvinte, ceea ce este un adevăr pentru cineva, la un moment dat sau intr-un anumit loc, nu este, probabil, pentru o altă persoană, dintr-o altă eră sau dintr-o alta regiune.
Inaintea lui Pascal, Montaigne a formulat ceva similar: “Ceea ce este adevar pe partea pe care acesti munti o marginesc este minciuna dincolo de ea.”, “Nu exista ceva in care lumea sa difere mai mult ca in privinta obiceiurilor si legilor.”, sau, extins la confruntarea dintre culturi: “Fiecare numeste barbar ceea ce nu se afla in obiceiurile sale.”
© CCC
A nu-ti pasa de filosofie inseamna a filosofa cu adevarat. (Cugetari)
Blaise Pascal
Intrucat filosofia este o activitate critica pentru care nimic nu vine de la sine, se poate pune ea însăși, de asemenea, sub semnul întrebării. Este singura disciplina care se ia pe sine însăși drept obiect.
Fiecare dintre noi va muri singur. (Cugetari)
Blaise Pascal
“Suntem nişte caraghioşi dacă ne bizuim pe tovărăşia semenilor noştri! La fel de nevolnici şi neputincioşi ca şi noi, ei nu ne vor ajuta; fiecare dintre noi va muri singur. Trebuie, aşadar, să ne purtăm ca şi cum am fi singuri.”
Moartea este o experiență solitara ce nu poate fi împărtășită cu nimeni. Se poate afirma, de asemenea, ca ea ne caracterizează, pe fiecare in parte, prin felul in care are loc si prin modul in care este intampinata. Moartea este o experienta individuala, singulara, imposibil de împărtășit.
© CCC
Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, toată fața pământului ar fi fost schimbata. (Cugetari)
Blaise Pascal
Pascal pledează aici în favoarea ideii unei istorii guvernate de hazard, în care cauze neînsemnate pot schimba dramatic cursul evenimentelor.
Astfel, Pascal afirmă că celebra regină a Egiptului, Cleopatra (69-30 î.e.n.), renumită pentru frumusețea ei, al cărei nas grecesc, „la modă” la romani, i-ar fi sedus pe generalii Iulius Cezar și Marc Antoniu, a provocat o perturbare a istoriei umanității prin acest detaliu al fizionomiei sale…
Cleopatra a fost lăudată pentru frumusețea sa și, în special, pentru nasul său, despre care se spunea că era admirabil. Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, admiratorii ei nu ar fi luptat atât de mult pentru ea și astfel soarta Imperiului Roman ar fi fost diferită. Prin urmare, se poate spune că simplele detalii, aparent banale, au adesea o importanță remarcabilă prin repercusiunile lor.
Dacă austerul Pascal este interesat de acest lucru, în Cugetările sale (1670), este pentru a demonstra două principii: primul, cauzele mici pot produce efecte mari, și, conform principiului dominoului, un eveniment poate duce la o serie de reacții în lanț care vor genera consecințe imprevizibile.
Matematicianul evocă, înainte de vreme, un fel de efect fluture, această teorie stipulând că bătaia aripilor unui fluture poate provoca un uragan la celălalt capăt al planetei (adică cel mai mic eveniment poate avea repercusiuni foarte importante).
Dragostea: „Cauza acesteia este un nu știu ce, dar efectele sale sunt îngrozitoare.” (Cugetări). Pascal a citit în scrierile lui Plutarh despre faptul că războiul din Egipt, din anul 48 î.Hr., nu era necesar, dar Iulius Cezar l-a declanșat din dragoste pentru Cleopatra. Însă, în timp ce generalul egiptean Achillas era pe punctul de a captura corăbiile romane, Cezar a preferat să le dea foc; focul, întețit de vânturile de sud-est, s-a răspândit cu o asemenea violență, încât a devorat depozitele de grâu din vecinătatea arsenalului naval și, de acolo, s-a răspândit la faimoasa bibliotecă din Alexandria: astfel, cele 400 000 de volume ale bibliotecii Ptolemeilor au fost reduse la cenușă prin efectul înspăimântător al acestei iubiri.
Peste mai puțin de două luni, Cezar străbătea Nilul pe un thalamègos (gondola egipteană), în compania unei înflăcărate Cleopatre, de 21 de ani, până dincolo de prima cataractă, la granița cu Etiopia…
In completare, un alt citat, edificator in acest sens, al lui Blaise Pascal: “Cromwell ar fi devastat toată creștinătatea, familia regală ar fi fost pierduta și a lui ar fi ajuns puternica, Roma însăși ar fi tremurat din cauza lui, fără un mic bob de nisip, care a început în uretra lui. Dar acest mic graunte de pietriș, care altfel nu ar fi insemnat mare lucru, a fost de ajuns si iata-l mort, familia lui decazuta si regele restabilit.”
[Pe 3 septembrie 1658, Oliver Cromwell a fost victima unei septicemii din cauza unei infecții a tractului urinar, facilitata de malarie. Cromwell se pare ca a suferit de malarie și de “piatră”, un termen comun utilizat pentru infecțiile urinare/renale. In 1658, a fost cuprins de o criza febrila brusca din cauza malariei, urmată de o criza renala. Dupa spusele unui medic venetian, care a analizat stadiul final al bolii lui Cromwell, ceea ce a condus la declinul rapid al starii sale de sanatate si ulterior la decesul sau, a fost o gresita abordare a medicilor sai personali.]
© CCC
Ce vanitate este pictura care atrage admirația noastra prin asemănarea lucrurilor la care nu admirăm deloc originalele. (Cugetari)
Blaise Pascal
Pascal reia ideea antica, contestata astăzi, că arta imită natura. Dar dacă imităm modele proaste, ar trebui să admirăm copia doar pentru că imitația este fidela originalului? Critica pascaliana se situeaza mai ales in planul moral. Artistul trebuie să reprezinte subiecte imorale? Această critică a artei, clasica, este de inspiratie platoniciana.
Omul este doar o trestie, cea mai firava din natura, dar e o trestie ganditoare. (Cugetari)
Blaise Pascal
“Omul este doar o trestie, cea mai firava din natura, dar e o trestie ganditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca intregul univers sa se inarmeze: un abur, o picatura de apa ajunge sa-l ucida. Dar chiar daca universul l-ar zdrobi, omul inca ar fi mai presus decat ceea ce il ucide, pentru ca el stie ca moare si ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu stie nimic. Asadar, toata demnitatea noastra isi are temeiul in gandire. De aceasta trebuie sa tinem noi, iar nu de intinderea si durata carora nu le-am putea face fata. Sa ne straduim deci sa gandim curat: iata principiul moralei.”
Se regaseste în această fraza tema pascaliana a conditiei modeste a omului, fragil ca o trestie pentru ca este muritor (fragilitatea mentinerii lui in mijlocul atator imprejurari ostile), și a măreției omului pentru ca dispune de ratiune.
Intreaga demnitate umana constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa:
“Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin intindere, ci prin buna randuiala a gandirii mele. Stapanind pamanturi, nu voi avea nici un avantaj. In intindere, universul ma cuprinde si ma inghite ca pe o nimica toata; prin gandire, eu il cuprind.”
© CCC
Imaginația este stapana erorii și falsitatii.
Blaise Pascal
“Imaginaţia, stapâna erorii şi falsităţii, nu face decât să întârzie sau să compromită procesul de creaţie.”
Pascal considera ca imaginatia nu poate fi sursă de cunoaștere. El ilustrează aceasta fraza prin exemplul omului care trebuie să traverseze o prăpastie, pe o scandura destul de mare, astfel incat sa nu existe niciun pericol, dar ca imaginându-si propria cădere nu poate face acest lucru fără sa-i fie frică.
© CCC
Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște. (Cugetări)
Blaise Pascal
Inima, la Pascal, reprezintă intuiția ce permite sesizarea evidențelor ce nu au nevoie să fie demonstrate. Prin urmare, nu este vorba de pasiunea amoroasă.
Oamenii dispun de două facultăți pentru a cunoaște: inima, ce recurge la intuiții imediate și rațiunea, prin intermediul deducției. Astfel, inima urmează o abordare pe care “rațiunea nu o cunoaște”.
Pascal “se joacă” aici cu cele două sensuri ale cuvântului “rațiune” (primul: motiv, justificare; al doilea: gândire logică).
© CCC
A incerca intotdeauna sa ma inving pe mine insumi mai degraba decat soarta si sa schimb mai degraba dorintele mele decat ordinea lumii. (Discurs asupra metodei)
René Descartes
Inspirata de stoici, aceasta fraza constituie a treia maxima a moralei provizorii. Spre deosebire de stoici, Descartes nu precizează aici principiile unei morale definitive. In plus, în timp ce stoicii “doreau” ordinea lumii, Descartes se multumeste sa o accepte. De aceea, Descartes apare mai conformist decat Epictet.
Tehnica ne face stăpânii și posesorii naturii. (Discurs asupra metodei)
René Descartes
Descartes vedea in tehnică implementarea puterii omului capabil sa utilizeze natura conform propriilor sale scopuri. Apariția tehno-științelor și a amenințărilor asupra mediului înconjurător cauzate de dezvoltarea tehnicii determina nuantarea afirmației carteziene.