Am patruzeci şi şapte de ani. Până acum un an m-am străduit, ca şi voi, să-mi întunec într-adins vederea cu scolastica asta a voastră şi să nu-mi dau seama de viaţa adevărată — şi credeam că fac bine. Acum însă dac-aţi şti! Nu dorm nopţi de-a rândul de ciudă şi de mânie, gândind ce prosteşte mi-am pierdut timpul, când aş fi putut avea tot ce nu-mi mai îngăduie acum bătrâneţea să am!
(Unchiul Vanea)
Slavă Domnului, creierul meu este încă în locul potrivit! Dar se pare că sentimentele s-au stins. Nu vreau nimic, nu am nevoie de nimic, nu iubesc pe nimeni… în afară de tine, poate.
(Unchiul Vanea)
© CCC
Când eram copil, luxul pentru mine însemna hainele de blană, rochiile lungi și vilele la malul mării. Mai târziu, am crezut că înseamnă să duci o viață de intelectual. Acum mi se pare că înseamnă și a putea trăi o pasiune pentru un bărbat sau o femeie.
© CCC
Am lipit această fotografie, vara trecută, la Padova, de peretele mormîntului Sfîntului Anton – împreună cu oamenii care lipeau o batistă, o hîrtie împăturită conținîndu-le rugămintea – pentru ca el să se întoarcă.
(Pasiune simplă)
Mi-am dorit ca avionul cu care mă întorceam de la Copenhaga să se prăbușească dacă nu mai aveam să-l revăd niciodată.
(Pasiune simplă)
Aveam privilegiul de a trăi încă de la început, în mod constant, pe deplin conștientă, ceea ce întotdeauna sfîrșești prin a descoperi cu stupoare și descumpănire: bărbatul pe care-l iubești este un străin.
(Pasiune simplă)
Sunt foarte dezamăgită de ceea ce se întâmplă după 1990. Nu se vede nici o dorință de coeziune a poporului nostru, ci dimpotrivă, este în așa fel manipulat încât nu tinde spre ceva pozitiv.
Bărbatul meu spunea: “Noroc că nu scrii așa cum vorbești. Pentru că vorbești foarte prost.”