La douăzeci de ani, pariziana este adorabilă; la treizeci de ani, irezistibilă; la patruzeci de ani, fermecătoare. După patruzeci de ani? O pariziană nu depășește niciodată patruzeci de ani.
© CCC
Picioarele de douăzeci de ani sunt făcute să meargă până la capătul pământului.
© CCC
Fiecare trebuie să-şi găsească propria coloană vertebrală. Pentru mine, a fost scrisul. Nu pot trăi fără să scriu. Viaţa e extrem de scurtă. Trebuie să găsim cuvintele care să atingă eternitatea. Fără cărţi, fără scris, aş fi alunecat (…) E şansa vieţii mele.
(Interviu literar și cultural cu Olivia Gesbert, în 2019, la emisiunea La Grande Table a postului de radio France Culture)
© CCC
Ea gândea: cartea este la fel de importantă ca pâinea, apa, electricitatea…
(Acrobații)
© CCC
Nu pot să nu găsesc fiecare existență extraordinară. Atâta timp cât suntem dispuși să ne dăm osteneala să o cercetăm, fiecare viață este excepțională și merită să fie povestită, cu partea ei de lumină, cu zonele gri și cu fisurile sale.
(Acrobații)
© CCC
Întotdeauna am crezut că destinul și-ar putea asuma o parte din responsabilitate. Că este o chestiune de noroc. Că nu alegi unde ajungi în lume, nici soarta ta. Viața e o loterie.
(Acrobații)
© CCC
În cuplu, ea este cea care vorbește tot timpul și, evident, ea decide totul. El doar dă din cap. Ea îmi răspunde chiar și când vorbesc cu el.
(Acrobații)
© CCC
Totul ne scapă constant, chiar și oamenii pe care îi iubim. Rămâne însă certitudinea că anumite momente au fost ceea ce numim fericire.
(Vis de dragoste)
© CCC
Pentru că există întâlniri care salvează. Te prind de corp, te ridică de pe solul în care ești împotmolit, te fac să ieşi din întuneric la lumină.
(O viață proprie)
© CCC
În timpul acestei călătorii interioare, avem nevoie să ne amintim momentele fericite, pentru a nu ne îndoi că am iubit, că am fost iubiți. Să-ţi aminteşti înseamnă și să fii sigur că ai fost în viață.
(Contopirea pedepselor)