Începe primavara –
într-un an nou,
zece litri de orez vechi.
(Primăvara, 1684)
© CCC
Forma este fericirea materiei, eterna îmbrățișare a atomilor ei îmbătați de iubire.
(Caietul verde)
© CCC
Ca un fruct atârnat sub umbra frunzișului,
Destinul meu s-a format în desișul pădurilor.
Am crescut învăluit de căldura sălbatică,
Și vântul care destrăma țesătura umbroasă
Mi-a dezvăluit cerul pentru prima dată.
Grația divină m-a înconjurat din copilărie;
Ochii mei de copil iubeau pădurile,
Și pașii mei de copil au urmat tăcerea
Care m-a purtat departe în umbre și secrete.
(Glaucus, fragment)
© CCC
Te uită cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveşte —
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele — totuna —
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, —
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă… zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, —
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.
E ziuă şi ce întuneric…
Mai spune s-aducă şi lampa —
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Eu nu mă mai duc azi acasă…
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.
(Decembre)
Nu știu dacă acesta este elementul cel mai valoros, dar dorința mea e să scriu cât mai exact despre mine însumi, știind că dacă nu mă trădez pe mine, în același timp mă simt foarte apropiat de cititori. Nu vreau să mă consider o excepție. Adică să scriu ca un om obișnuit, ca și cum ar scrie un om de pe stradă despre viața lui și pe care citindu-l, ceilalți se recunosc.