Bărbatul simte iubirea mai ales ca pe o puternică dorință de-a fi iubit, în timp ce pentru femeie esențialul este să-și simtă propria sa iubire, fluxul cald care iradiază din ființa ei către cel iubit, împingând-o către acesta.
(Schema Salomeei)
Din iubirile nesincere rămân în suflet numai melancolicul avertisment al falsității și experiența evaporării lor.
(Iubirea la Stendhal)
Omul superior nu este acela care, mulțumit de sine, se crede deasupra tuturor, ci acela care pretinde de la el însuși mai mult decât ceilalți, deși știe că nu va izbuti niciodată să-și mulțumească aceste înalte pretenții.
(Revolta maselor)
Poetul nu poate face nimic, e ascultat doar atunci când slăvește lumea, dar nu și atunci când o reprezintă așa cum este.
(Citatul dramaturgului a fost înscris temporar pe fațada de sticlă a teatrului parizian Théâtre national de la Colline în 2018.)
© CCC
Era destul de ușor de văzut cum afacerile înăbușă toată delicatețea sufletului.
(Somnambulii)
© CCC
Despre Miaskovski, profesorul său
Miaskovski nu și-a reprimat niciodată studenții prin voința sa creatoare. I-a tratat ca pe niște egali și a fost extrem de politicos și atent. Nu și-a permis nici o familiaritate și a fost întotdeauna în termeni formali cu toți studenții…
De câteva ori am fost la cursuri fără să-mi fi făcut temele. În cele din urmă, Miaskovski m-a întrebat ce era în neregulă cu mine. Am spus că am probleme și griji. Compozitorul a zâmbit:
– Deci, profită de acest lucru. Scrie muzică. Nu fi doar tăcut. Este cel mai rău lucru dintre toate. Ar trebui să te gândești mereu și oriunde la muzică…
Mai târziu, după moartea lui Miaskovski, am citit în însemnările sale că numai cei care creează neobosit pot fi considerați adevărați artiști – „altfel, creierul ruginește”.
© CCC
Despre Jan Sibelius
Desigur, una dintre cele mai puternice impresii și poate cea mai puternică impresie asupra mea mi-a fost oferită de întâlnirea cu Jan Sibelius. Pe 8 decembrie 1955, compozitorul urma să împlinească 90 de ani.
Nu și-a părăsit vila Jarvenpeie, aflată la 40 de km de Helsinki, din 1904. Pășeam cu entuziasm peste pragul modestei case cu două etaje situată în pitoreasca pădure deasă de pini de pe dealul nu departe de lac. Pe drum mă gândeam la viitoarea întâlnire cu clasicul și compozitorul în viață, a cărui activitate creativă a început încă din anii 80 ai secolului precedent. Cum este el? Cum mă va primi? Despre ce să vorbesc cu el? Sincer să fiu, am fost profund impresionat de acea simplitate și cordialitate cu care m-a primit pe mine și pe colegii mei. A venit la noi vesel, direct, oarecum sever la exterior, dar numai la exterior…
Era un radio mare în cameră. Sibelius părea să petreacă multe ore lângă radio ascultând programe muzicale din toate țările lumii. În timpul discuției, el și-a amintit foarte călduros de întâlnirile cu Kabalevski, Oistrah și Gilels, care l-au vizitat cu câțiva ani în urmă. Și-a amintit și de Petersburg, în care fusese de mai multe ori la începutul secolului. Și-a amintit de Ceaikovski, Glazunov și Rimsky-Korsakov pe care îi cunoștea personal. Am început să vorbim despre muzica modernă occidentală și despre sarcinile compozitorilor moderni.
– Unii scriu muzică cu capul sau cu picioarele, alții – după inimă, – a spus expresiv Sibelius.
© CCC