Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate"

Tocmai intenționam să nu mai dau interviuri. Ai văzut că sunt destul de multe. M-am lăsat descusut… și n-am spus nimic. Nu e bine să se știe chiar tot ce ai pe inimă; ca literatură – căci atunci nu mai prezinți în fața ta nici un mister. Începi să citești prin reviste cam cine ești și cu ce te ocupi. Asta e plictisitor: să afli mereu că ești scriitor, după cum însuți ai mărturisit-o nu știu cui.

Pe scurt, habar n-am cine sunt. Cine află primul să-mi spună și mie. Îmi vine să râd atunci când criticii dau impresia că știu totul despre mine citindu-mi una sau alta din cărți, pe sărite. Nu numai poetul se poate defini greu, ci oricare om. Numai că pe cei mai mulți nu-i întreabă nimeni.

Eminescu n-a existat.

A existat numai o țară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barbă nepieptanată de crai.
Și niște ape ca niște copaci curgători
În care luna își avea cuibar rotit.

Și, mai ales, au existat niște oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân,
Ștefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani și plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara în jurul focului, poezii –
“Miorița” și “Luceafărul” și “Scrisoarea a III-a”.

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Și cu avarii și cu hunii și cu leșii
Și cu turcii.

În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Acești oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioșate,
De curgeau doinele la vale
Pe toți munții Moldovei și ai Munteniei
Și ai Țării Bârsei și ai Țarii Vrancei
Și ai altor țări românești.

Au mai existat și niște codri adânci
Și un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânar cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea chirilică în cartea vieții,
Tot numarând plopii luminii, ai dreptății,
ai iubirii,
Care îi ieșeau mereu fără soț.

Au mai existat și niște tei,
Și cei doi îndrăgostiți
Care știau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Și niște păsări ori niște nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi și mișcătoare șesuri.

Și pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

(Trebuiau să poarte un nume)

De ce întreaga-mi iubire se-ntoarce dintr-odată

când mă simt trist și când te simt departe?

(Douăzeci de poeme de dragoste și un cântec de deznădejde)

Bărbatul simte iubirea mai ales ca pe o puternică dorință de-a fi iubit, în timp ce pentru femeie esențialul este să-și simtă propria sa iubire, fluxul cald care iradiază din ființa ei către cel iubit, împingând-o către acesta.

(Schema Salomeei)

Iubirea moare pentru că nașterea ei a fost o eroare.

(Iubirea la Stendhal)

Din iubirile nesincere rămân în suflet numai melancolicul avertisment al falsității și experiența evaporării lor.

(Iubirea la Stendhal)

Omul superior nu este acela care, mulțumit de sine, se crede deasupra tuturor, ci acela care pretinde de la el însuși mai mult decât ceilalți, deși știe că nu va izbuti niciodată să-și mulțumească aceste înalte pretenții.

(Revolta maselor)

Femeile sunt cauza celor mai mari evenimente.

© CCC

Poetul nu poate face nimic, e ascultat doar atunci când slăvește lumea, dar nu și atunci când o reprezintă așa cum este.

(Citatul dramaturgului a fost înscris temporar pe fațada de sticlă a teatrului parizian Théâtre national de la Colline în 2018.)

© CCC

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.