Pastreaza-ti iluziile; dupa ce ti s-au spulberat mai poti sa existi, dar nu sa traiesti.
…in toate, raceala e cea care jigneste, pe cata vreme imaginatia, dimpotriva, merge intotdeauna mana in mana cu bunatatea.
Din poemele visurilor noastre, ratiunea face, la desteptare, ceea ce soarele face cu roua.
E primejdios sa glumesti cu visul, caci un vis spulberat poate sa devina nefericirea intregii tale vieti. Alergand dupa un vis, s-ar putea sa te trezesti constatand ca ti-ai lasat viata sa se scurga inutil.
Imaginatia…ea face frumusetea, justitia si fericirea, care sunt totul in lume…Cine imparte reputatie? Cine ofera respect si veneratie persoanelor, operelor, celor mari, daca nu imaginatia? Cat de neindestulatoare sunt toate bucuriile pamantului fara asentimentul ei.
Un realism limitat, care nu te duce decat pana la varful nasului, e mai primejdios decat cea mai nesabuita si cea mai fantastica imaginatie, fiindca e orb.
Denigrarea de sine ascunde in ea o anumita voluptate. Cand ne denigram singuri avem impresia ca nimanui nu-i mai este ingaduit sa ne acuze. Spovedania, si nu preotul, acorda iertarea pacatelor.
Ideile nu mor odata cu aceia care le intrupeaza…Aceia care mor pentru o idee sunt eroi al caror testament consta in simplul cuvint: “continuati”.
S-ar putea spune ca fapta e incoronarea si ultima concluzie a vietii de promisiuni, pe care o traim; ca fapta e mai frumoasa decat gandirea, fiindca presupune sfortare — citeste sacrificiu —, chiar eroism si martiraj. Gandirea nu angajeaza, deci nu cunoaste suferinta, prin urmare e mai comoda, mai lasa, fiind expusa mai putin. Cu toate acestea, se poate sustine ca actiunea nu ne exprima … Instrument social, copiat stereotip din mediul in care traim, ea poate servi cauze si gandiri diverse. Pentru ganduri diferite se poate intrebuinta aceeasi actiune saraca si repetata, gandirea insa — fiind intima si individuala — ne exprima. Afara de aceasta, lucrand cu materia, fapta e limitata si chinuita, nu infinita precum conceptia. Nu e nici macar libera, caci pretutindeni e la ordinele ideii.
O idee cu adevărat mare nu poate fi recunoscută decât după ce a fost călcată mai întâi în picioare; asta e inevitabil.