Nu-i diamantul marea-ncununare
Ci lacrima pe care o culeg
Din geana ta, și încă nu-înțeleg
Ce te-a putut răni atât de tare.
Fără durere visul nu-i întreg,
Nici plânsul, zâmbet, fără alinare
Și nici un fel de importanță n-are
După trezirea ta, cu ce m-aleg.
Cât timp te pot simți supusă mie
Și încă-i noapte, și ți-e somn, și-i cald,
Străbat în gând întreaga veșnicie
Și-ntr-un ocean de liniște mă scald
Veghindu-te cu dragoste mai vie
Decât pe vremuri, stema, un herald.
(Cât timp te pot simți supusă mie)
Domol răsună ploaia-n geamuri,
Cu-același ritm melodic și egal,
Cu miros cald și umed de pe lanuri;
Cu lungi tristeți de toamnă și caval –
O fină pânză de argint
Se țese luminoasă și lichidă
Din cerul trist și palid spre pământ,
Învăluindu-l ca-ntr-o crisalidă;
Pe flori înviorate și pe-alei
S-au risipit șirag de nestimate
Atâția stropi nepângăriți și grei,
Cu străluciri de grele diamante.
Aș vrea aceste lacrimi lucitoare,
Pășind cu glezne goale prin verdeață,
Să le culeg în poală răbdătoare
Și-n dar să ți le-aduc de dimineață.
(Ploaie)
Doar diamantul slefuit poate slefui diamantul. Cum dar a fost slefuit primul diamant?
Există în iubire un nucleu de absolut, asemanator stralucirii diamantului, o parte de inaccesibilitate ce invită la depășirea limitelor viitorului.
© CCC
Ce este un diamant, ori o perla, daca nimeni nu le doreste? Sticla slefuita.
De ce nu se gandeste omul, cat traieste, sa se bucure de toata fericirea unei vieti linistite, sa guste toate multumirile care-i ies in cale nechemate, in fiecare clipa, unele mici si nebagate in seama, care alcatuiesc lantul trainic al singurei fericiri adevarate! Numai cand esti insetat, fiecare picatura de apa face mai mult decat un diamant.
Chiar si portile de diamant pot fi sparte cu aur.
Auro solent adamantinae etiam perfringi fores.
(Apuleius, Metamorphoses)