Sufletul copilului e cinstit, el nu poate fi cucerit de orice, dar se da intreg… copiii au in inima lor bogata putinta care lipseste celor mai multi dintre oamenii mari, de a intelege, de a admira, si intamplator, de a indeplini eroismul.
I-au lasat omului toate pacatele pe care i le-au gasit si nu i-au luat nici unul. In loc sa-i faca un chip grozav sau ridicol din pacatele lui, ca sa-l poata indrepta, i-au scornit ideea unei perfectiuni si a unui eroism de care nu-i capabil, si l-au indemnat la imposibil. Asa, inteleptul care nu e, sau nu-i decat inchipuit, se gaseste de la sine deasupra tuturor intamplarilor si relelor; cerul si pamantul se pot pravali fara sa-l duca in caderea lor, el va ramane neclintit pe ruinele universului, pe cand omul, care-i adevarat om, isi iese din fire, striga, dispera, isi pierde suflarea pentru un caine sau un vas ce s-a spart.
Numai timpul faureste ce trebuie…Timpul este harul care te ajuta, fara eroism si binevoitor, numai sa-l respecti si sa-l umpli cu harnicie.
S-ar putea spune ca fapta e incoronarea si ultima concluzie a vietii de promisiuni, pe care o traim; ca fapta e mai frumoasa decat gandirea, fiindca presupune sfortare — citeste sacrificiu —, chiar eroism si martiraj. Gandirea nu angajeaza, deci nu cunoaste suferinta, prin urmare e mai comoda, mai lasa, fiind expusa mai putin. Cu toate acestea, se poate sustine ca actiunea nu ne exprima … Instrument social, copiat stereotip din mediul in care traim, ea poate servi cauze si gandiri diverse. Pentru ganduri diferite se poate intrebuinta aceeasi actiune saraca si repetata, gandirea insa — fiind intima si individuala — ne exprima. Afara de aceasta, lucrand cu materia, fapta e limitata si chinuita, nu infinita precum conceptia. Nu e nici macar libera, caci pretutindeni e la ordinele ideii.
Eroismul comporta o jertfa necesara si fecunda. Omul care se jertfeste isi cunoaste destinul, are toate suferintele pe care i le rezerva natura lui omeneasca si slaba, are oroare de moarte, are frica si panica in toate gradele lor; insa, deasupra tuturor acestor mizerii ale carnii omenesti inalta constiinta sa, indarjirea unei datorii, un ideal de umanitate.
In luptele mici ale vietii se fac multe fapte mari. Exista fapte de vitejie darza, nestiuta de nimeni, care se apara cu inversunare, in ascuns, impotriva navalei fatale a necesitatilor, biruinta nobila si tainica, pe care nici un ochi n-o vede, nici un renume nu o rasplateste, pe care nici o fanfara nu o saluta. Viata, nenorocirea, singuratatea, saracia, nepasarea sunt campuri de bataie care isi au eroii lor, eroi obscuri, uneori mai mari decat eroii vestiti.
Eroismul nu este numai o reactie fizica in fata mortii, ci si una spirituala in fata vietii. Exista eroisme zilnice, din punct de vedere moral, care sunt mai de admirat si mai frumoase decat curajul fizic pe campul de lupta.
Eroismul e mai presus de orice fericire, fiindca insusi faptul de a fi capabil de eroism este o fericire.
Cand trecem de la un sentiment la altul, o facem de obicei fara sa stim de ce, manati de cele mai usoare pricini; sufletul e schimbator si de zece ori pe zi acelasi om se dezminte si nu se mai recunoaste. Gresim cand ne inchipuim ca un erou e intotdeauna eroic, iar un poltron, intotdeauna las. Insusirile si defectele noastre nu sunt stari sufletesti continue, ci foarte frecvente; iar caracterul nostru e ceea ce suntem cea mai mare parte din vreme.