În jurul eroului, totul devine tragedie, în jurul semizeului, totul, dramă satirică, iar în jurul lui Dumnezeu, totul devine – ce? Poate că “lume?”
(Dincolo de bine și de rău, 1886)
Dar, sub masca rece a unei lumi de gheaţă, strivit de risipa de vorbe şi rostiri mincinoase, ochiul său se simte părăsit. Individul simte cum planează asupra sa demonul singurătăţii, al izolării în cosmos. Nu ştiu dacă vreodată aţi încercat acest sentiment într-un strigăt comprimat de disperare. De timpuriu, Cioran percepe existenţa, prin prisma negativităţii exacerbate, ca o cădere, un declin, o voluptate satanică, însemnată de tragicul experienţei individuale. Totodată, cetăţeanul român ajunge la stadiul de “erou turmentat” din cauza unei monotonii insuportabile, sau a recunoaşterii unei limitări personale organice. Idealizează violent, utopic.
Artistul creator are ceva in comun cu eroul. Desi functioneaza pe alt plan, si el isi imagineaza ca are solutii de oferit. Isi jertfeste viata pentru a infaptui triumfuri imaginare. Si la incheierea fiecarei grandioase experiente, fie a politicianului, a razboinicului, a poetului sau a filozofului, problemele vietii continua sa pastreze aceeasi infatisare enigmatica.
Se spune ca cele mai fericite popoare sunt acelea care nu au istorie. Popoarele cu istorie, cele care au faurit istoria, par sa nu fi izbutit altceva, prin infaptuirile lor, decat sa fi accentuat caracterul etern al luptei. Si, pana la urma, pier si ele ca si acelea care nu au depus nicio stradanie, care s-au multumit sa traiasca si sa se bucure de viata.
Fara poezie… nimic mare! Vei fi soldat, dar nu erou, vei fi actor, dar nu artist, vei fi functionar, dar nu om de stat.
Judecand femeia aceasta dupa frumusetea, dupa tineretea si dupa mofturile ei, nimeni nu se indoieste ca numai un erou va putea sa-i cucereasca inima intr-o buna zi. Dar ea a si ales: un mic monstru lipsit de duh.
(Caracterele – Despre femei)
Un suflet care nu cunoaste tot raul, lupta cu el si-l invinge, are calitati de erou; lupta si victoria dau sens moralei.