Citate de Remus Crețan

Noi, românii, am avut destinul de-a ne fi născut undeva între Mitică şi Hyperion, trăind în Caragiale şi visând în Eminescu.

Singurătatea este o detașare care duce la o revărsare a preaplinului. Dacă nu dă roade, este doar izolare. (Spiritul singurătății) © CCC

Singuratatea este posibila doar atunci cand esti foarte tanar, cand ai in fata toate visurile tale, sau atunci cand esti foarte batran, cand ai in urma toate amintirile tale. (Deci...) © CCC

Potop, cad stele albe de cristal Şi ninge-n noaptea plină de păcate; La vatră-n para ce abia mai bate, Azi, a murit chiar visul meu final.   Şi ninge-n miezul nopţii glacial... Şi tu iar tremuri, suflet singuratic, Pe vatră-n para slabă, în jăratec, - Încet, cad lacrimi roze, de cristal. (Singur)

Am fost singur timp de doua mii de ani - timpul copilariei. Nimeni nu este responsabil de aceasta singuratate. Am baut liniste, m-am hranit cu cer albastru. Am așteptat. Intre mine si lume se afla un parapet pe care statea un inger de paza, tinand in mana stanga o floare de hortensie - un fel de bulgare albastru. In timpul acestor doua mii de ani de captivitate, am studiat cu atentie multe carti. (Prizonier in leagan) © CCC

Este supremul lux, cand ai de toate, sa negi societatea; caci astfel scapi de ceea ce-i datorezi.

În principiu, am certitudinea invincibilităţii poporului român; şi că, aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, va ieşi din orice impas. Aşa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă şi rusă, şi a făcut unitatea înaintea Unităţii Italiei... E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinţei mele că poporul român nu poate fi înfrânt.

Trăim în Caragiale, visând la Eminescu.

Și cruda singurătate Pe care fiecare o descoperă în sine, dacă iubește, Cade acum, infinită, Mă desparte de tine pentru totdeauna. (Sentimentul timpului) © CCC

Nu mai avem ochi pentru privighetori, ne pierdem mirosul dulceag al ierbii, în lumea noastră dispar grădinile şi izvoarele pure. Suntem năpădiţi de inutilităţi, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii, în condiţii de viaţă umilitoare. Apetitul vital devine anemic, plăcerea de a fi îşi pierde amplitudinea şi dulceaţa. Şi ne izolăm de celălalt, devenim singuratici, fără un Dumnezeu. „ A fi singur şi fără zei, iată moartea, afirmă Holderlin în tragedia Empedocle.

Singuratatea e poate o forta, dar desigur nu aduce fericirea.

Singuratate: Am fost un copil singuratic si am stiut intotdeauna sa umplu aceasta singurătate. Cu toate acestea, profesia mea face sa fiu inconjurata in mod constant. Astfel, în mijlocul acestui tumult, simt de multe ori nevoia sa fiu un pic singura. (Sylvie Vartan de la A la Z: S de la Singuratate) © CCC

Exista o singuratate, chiar si intre sot si sotie, un abis; si aceasta trebuie respectata. (Doamna Dalloway) © CCC

Am uitat verticala, ne-am întins pe orizontala profitului, ne-am năclăit în mocirla materiei. Spiritul nu mai este în noi. Suntem numai o poftă a trupului… Sau a banului… De aceea românul spune că “banul e ochiul dracului”. E o veche zicală și e adevărată. Te dezumanizează. Sunt atât de îndurerată de spectacolul contemporan, încât greu mă pot despătimi, privind cu indiferență împrejur. Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă, cei care au maşini de miliarde şi pe care le schimba frecvent, dar nu ar da un leu săracilor… Sau pentru refacerea unei biblioteci, a unei case memoriale, a unei biserici… Iar asta înseamnă să-ţi pierzi sufletul, a pierde iubirea pentru aproapele tău, pentru tot ceea ce este creaţie, spirit. Peste tot auzi manele… nişte orori. Apoi lipsa de cuviinţă; noi eram un popor cuviincios, iar acest cuvânt a dispărut din vocabularul nostru. Există în noi acest impuls de vulgarizare, de înjosire. Suntem cufundați în mlaştina materiei. Avem ce merităm, din toate punctele de vedere.

Ne comportăm ridicol, caragialeşte, ne săturăm adesea să ne mişcăm, de dimineaţa până seara, într-un univers artificial, infectat de trivialitate.

Când trăiești singur, nu ești vulnerabil, nu te mai poziționezi în raport cu generalul, ci în raport cu absolutul. (Spiritul singurătății) © CCC

Suntem atât de singuri, Doamne - Eu cu întrebările mele, Tu cu tăcerile Tale! (Fresce interioare)

Omul are groaza de singuratate. Si dintre toate singuratatile, singuratatea morala e aceea care-l inspaimanta mai mult.

În curând va coborî ceaţa pe strada noastră, amplasată între bulevardele Eminescu şi Caragiale, şi noi n-am legat încă felinarul de cer. Balansul între cele două importante "puncte cardinale" trebuie fixat fără expectative euforice, fără cultul pompieristic al miracolului. Şi, dacă eşti un actor român care îndrăzneşte să treacă de pragul celor două bulevarde, Demiurgul te va lovi puternic peste faţă, spunându-ţi: Mai taci, că vei ajunge orb ca Homer!

Singurătatea este locul de joacă al diavolului.