Dar, sub masca rece a unei lumi de gheaţă, strivit de risipa de vorbe şi rostiri mincinoase, ochiul său se simte părăsit. Individul simte cum planează asupra sa demonul singurătăţii, al izolării în cosmos. Nu ştiu dacă vreodată aţi încercat acest sentiment într-un strigăt comprimat de disperare. De timpuriu, Cioran percepe existenţa, prin prisma negativităţii exacerbate, ca o cădere, un declin, o voluptate satanică, însemnată de tragicul experienţei individuale. Totodată, cetăţeanul român ajunge la stadiul de “erou turmentat” din cauza unei monotonii insuportabile, sau a recunoaşterii unei limitări personale organice. Idealizează violent, utopic.
Sa aclimatizezi la noi aceste utopii, inseamna sa pregatesti o spectaculoasa dezordine.
Utopia inseamna ceva care nu e nicaieri, decat setea sufletelor noastre dupa ce ar trebui sa fie.
Arta de a guverna e in Romania sinonima cu arta de a amagi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
Ca sa se realizeze macar o parte in viata, idealurile in sine ale spiritului trebuie sa fie cu totul irealizabile, absolut utopice.
Nu pot sa-i suport pe profetii imbecili si negustorii de utopii, care ne ofera perspective de fericire neintrerupta… daca fericirea ar fi neintrerupta si bunastarea universala, acestea ar inceta de a mai fi fericire si bunastare si ar deveni numai plictiseala, hrana si necesitati cotidiene.