Însuşi cuvântul Cosmos, născocit de Pythagoras, care cuprindea în sine ideea unui Univers bine orânduit (prin Numere) şi chiar armonios orânduit de către Creator (o tecxnithvV qeovVtic), Dumnezeul cel ce potriveşte cu măiestrie şi conceptul de armonie împreună cu cel asociat, de simetrie, în sensul antic al cuvântului, au dominat nu numai întreaga cosmologie şi estetică platoniciene, ci şi arhitectura grecească, ale cărei idei călăuzitoare sunt criptic sugerate de Vitruviu (Vitruviu, ca toţi arhitecţii Antichităţii, prestase jurământ să nu dezvăluie neiniţiaţilor tainele artei sale; am văzut că, pesemne, ca toţi confraţii greci şi romani, asimilase îndeajuns din mistica pitagoreică a numerelor pentru a preamări virtuţile numărului Zece, ale Decadei Pure. El a mai stabilit un paralelism aproape riguros între proporţiile templului ideal şi cele ale corpului omenesc).
(Filosofia și mistica numărului)
Dar, sub masca rece a unei lumi de gheaţă, strivit de risipa de vorbe şi rostiri mincinoase, ochiul său se simte părăsit. Individul simte cum planează asupra sa demonul singurătăţii, al izolării în cosmos. Nu ştiu dacă vreodată aţi încercat acest sentiment într-un strigăt comprimat de disperare. De timpuriu, Cioran percepe existenţa, prin prisma negativităţii exacerbate, ca o cădere, un declin, o voluptate satanică, însemnată de tragicul experienţei individuale. Totodată, cetăţeanul român ajunge la stadiul de “erou turmentat” din cauza unei monotonii insuportabile, sau a recunoaşterii unei limitări personale organice. Idealizează violent, utopic.
Frumuseţea cosmosului este dată nu numai de unitatea în varietate, ci şi de varietatea în unitate.
Existenta jocului confirma fara incetare, si in sensul cel mai inalt, caracterul supralogic al situatiei noastre in cosmos. Animalele se pot juca, deci chiar si ele sunt ceva mai mult decat niste mecanisme. Noi (ne) jucam, si stim ca (ne) jucam, deci suntem ceva mai mult decat niste simple fapturi rationale, pentru ca jocul este irational.
(Homo ludens)
Ar trebui sa exclam cu uimire, cu incantare, cu sfidare: “Exist! Deci sa ma straduiesc, din toate puterile, sa ma realizez.” Fenomenul acesta unic si irepetabil care e viata trebuie sa imbrace caracterul unui eveniment memorabil nu in istoria Cosmosului, ci, mult mai modest, in istoria pasionata a cautarii de sine a spiritului. E un lucru atat de extraordinar ridicarea materiei din care sunt alcatuit, la rangul de sensibilitate si gandire. De ce nu profit indestul, de ce nu creez acestui superb accident climatul favorabil supremei sale infloriri? De cine depinde daca nu de mine? Cine e chemat sa-mi poarte mai mult interes si, prin mine, spiritului?
Prin mine, Spiritul se celebreaza pe sine.