Florile primăverii sunt visele iernii povestite, dimineața, la micul dejun al îngerilor.
Les fleurs de printemps sont les rêves de l’hiver racontés, le matin, à la table des anges.
© CCC
Dupa furtunile sufletului, ca si dupa ale naturii, invie flori ce le credeam uscate.
Femeile sunt ca trandafirii ale caror flori frumoase, dupa ce abia s-au deschis, se si ofilesc.
Florile sunt plapande si nestiutoare. Se apara si ele cum pot. Se cred nemaipomenite cu spinii lor.
Pierdut in mijlocul pustietatilor universului, singur pe mica farama de pamant ce se rostogoleste cu o viteza ce scapa simturilor noastre, undeva in adancul spatiului infinit, hartuit de chinuitoarea intrebare “care este rolul existentei?”, omul merge darz, tot inainte, si tot mai sus, pe drumul biruintei sale asupra tuturor tainelor pamantului si cerului. El merge inainte semet, singuratic, stropind cu sangele sau drumul acesta spinos, facand sa rasara din fiecare strop de sange fierbinte florile nepieritoare ale poeziei: chemarile pline de dor ale sufletului sau inflacarat si le preface cu maiestrie in muzica; din experienta sa creeaza stiintele, imbogatind cu fiecare pas al sau viata, asa cum soarele imbogateste pamantul cu razele-i generoase.
Arta este o lunga suferinta, o intrebare pe care ti-o pui tot mereu tie insuti. Trebuie o suta de flori ca sa faci o picatura de parfum…