Exista oameni despre care e greu sa spui ceva ce i-ar putea prezenta sub infatisarea lor cea mai tipica, cea mai caracteristica; acestia sunt asa-numitii oameni “obisnuiti”, “banali”, care intr-adevar formeaza majoritatea, sunt verigi – necesare in lantul intamplarilor vietii.
E atata bucurie in viata activa, in exercitiile intense ce ne fac sa simtim ca traim din plin! Pana si moartea ne pare atunci o intamplare, poate glorioasa, sau numai neasteptata, pe care declinul n-a precedat-o.
Munca ii e prielnica omului. Il scoate din propria-i viata, ii intoarce privirile de la sine, il impiedica sa-l cerceteze pe acel altul care-i el si care-i face ingrozitoare singuratatea. E un leac al eticii si al esteticii. Munca mai are nepretuitul dar de a ne mangaia desertaciunea, de a amagi neputinta si de a ne insufla speranta intr-o intamplare fericita. Ne inchipuim ca prin ea ne inraurim soarta. Pentru ca nu pricepem legaturile firesti, care ne inlantuie propria sfortare de mecanica universala, ni se pare ca sfortarea aceasta e indreptata spre al nostru folos, impotriva restului. Munca ne da iluzia vointei, a fortei si a independentei. Ne indumnezeieste in ochii proprii. Face din noi, sub propria-ne privire, eroi, genii, demoni, demiurgi, zei, Dumnezeu.
In conversatie, nu aduce vorba la tot pasul, cu rost sau fara rost, de ispravile si intamplarile tale; caci placerea ce o ai tu de a povesti nu o au si cei dimprejur de a te asculta.
Inteleptul stie ca evenimentele sunt prilejuite uneori de intamplare, iar alteori de noi insine… El mai stie ca ceea ce vine de la noi este liber de tirania judecatii exterioare, putand fi insotit de elogii sau de blam… Numai intr-o mica masura se conduce inteleptul dupa datele intamplarii. Faptele mari si esentiale sunt produse si dirijate acum, si in viitor, in tot timpul vietii, de catre ratiune.
Nevoia de a intelege lumea si propria sa existenta e pentru mintea omeneasca o nevoie organica in toata puterea cuvantului. Ce e, de unde vine si in ce scop exista lumea, care e rostul intamplarilor ei si, in sfarsit, care e intelesul propriei lor vieti, iata intrebarile ce au framantat pe oameni, sub forme mai mult sau mai putin limpezi, inca din momentul in care s-au trezit intr-insii puterile sufletesti ce ii deosebesc de animale.
Nenorocirile intamplatoare se lecuiesc usor; nu poti sa te feresti insa de niste evenimente care izvorasc necontenit din natura lucrurilor.
Prostii se tem de diferitele intamplari, inteleptii le suporta.
Stulti timent fortunam, sapientes ferunt.
O mare parte dintre oameni poseda, precum ierburile, insusiri ascunse pe care intamplarea le da la iveala.
Este mare diferenta intre dorinta si vointa: dorinta care pluteste cu moliciune pe nori, vointa, care alearga pe picioare prin pietre: una care asteapta totul de la intamplare, alta care nu cere nimic decat de la ea insasi.