Inteleptul poate descoperi lumea fara sa treaca pragul usii sale. El vede fara sa priveasca, infaptuieste fara sa actioneze.
© CCC
Inteleptul cauta analogia
când isi îndreapta mintea spre cuvinte și mistere.
Chiar daca nu se pot face analogii perfecte,
continua, totusi, sa o caute neobosit.
In acest domeniu, nimeni nu te poate judeca,
pentru ca nu există nici un lider in această sectă, cu excepția “Adevărului”.
© CCC
I-au lasat omului toate pacatele pe care i le-au gasit si nu i-au luat nici unul. In loc sa-i faca un chip grozav sau ridicol din pacatele lui, ca sa-l poata indrepta, i-au scornit ideea unei perfectiuni si a unui eroism de care nu-i capabil, si l-au indemnat la imposibil. Asa, inteleptul care nu e, sau nu-i decat inchipuit, se gaseste de la sine deasupra tuturor intamplarilor si relelor; cerul si pamantul se pot pravali fara sa-l duca in caderea lor, el va ramane neclintit pe ruinele universului, pe cand omul, care-i adevarat om, isi iese din fire, striga, dispera, isi pierde suflarea pentru un caine sau un vas ce s-a spart.
Inteleptul se multumeste cu sine; cu toate acestea, el doreste sa aiba un prieten, un vecin, un camarad, oricat si-ar fi de ajuns siesi.
Un glonte in picior face dintr-un om viteaz un las. O lovitura in cap face dintr-un intelept un prost. Am citit – negru pe alb – ca o cantitate indestulatoare de absint poate face un ticalos dintr-un om cumsecade. Triumful judecatii asupra materiei nu pare inca desavarsit.
Nu fenomenele naturii chinuiesc pe oameni, ci parerile lor despre ele. Asa, bunaoara, moartea n-are nimic de temut. Dar parerea noastra, aratand-o ingrozitoare, o face intr-adevar ingrozitoare. De aceea, la orice piedica, durere sau nenorocire, tu nu da vina pe altul decat pe tine, adica pe parerea ta. Caci prostul la toate da vina pe altii; cel ce incepe a se lumina, da vina pe sine; iar inteleptul, nici pe altul, nici pe sine.