Rareori sunt de acord femeile si barbatii asupra meritului unei femei: interesele lor sunt prea deosebite. Femeile nu-si plac unele altora prin aceleasi insusiri prin care plac barbatilor; mii de gesturi prin care aprind in ei focul marilor pasiuni, starnesc in ele aversiunea si antipatia.
(Caracterele – Despre femei)
Cine se gandeste la sine si pentru asta leaga o prietenie, rea socoteala isi face; o asemenea prietenie sfarseste asa cum a inceput. Ti-ai facut un prieten, ca sa-ti dea ajutor cand vei fi in lanturi? De-abia vor zangani catusele si te va parasi… cine incepe sa fie prieten din interes, va inceta sa mai fie, tot din interes.
Toate relele de care specia noastra este bantuita nu provin decat din erorile noastre, din interesele noastre, din interesele noastre rau intelese, din prejudecatile noastre, din ideile false pe care le avem asupra lucrurilor… omul a fost intotdeauna inselat de prejudecatile sale, de sperantele si de temerile sale.
Exista doua feluri de patriotism: unul alcatuit din toate vrajbele, din toate prejudecatile, din toate adversitatile grosolane pe care popoarele indobitocite de regimuri interesate sa le dezbine le nutresc unele fata de altele… celalalt, e alcatuit, dimpotriva, din toate adevarurile, din toate drepturile, care sunt un bun comun al popoarelor.
O natiune are dreptul sa se conduca dupa interesul ei, in marginea cerintelor morale, fara indeplinirea carora se savarseste o derogare de la umanitate.
Daca valorile nu ne sunt revelate decat in stricta conexiune cu subiectivitatea noastra, relatiile ce rezulta de aici intereseaza totusi intreaga omenire.
Atunci cand sunt in joc interesele mele, eu nu sunt influentat de teama de a-i nemultumi pe prietenii mei.
Adevarata morala, ca si adevarata politica, este aceea care cauta sa-i apropie pe oameni unii de altii, ca sa-si faureasca cu eforturi comune fericirea lor mutuala. Orice morala care separa interesele noastre de acelea ale asociatilor nostri este falsa, absurda, contrara naturii.