Intre oamenii care se afla necontenit impreuna, ura si si iubirea se intetesc mereu; se gasesc in orice clipa motive de a se uri, de a se iubi tot mai mult.
Caracterul iubirii adevarate are multe asemanari cu copilaria: necugetarea, imprudenta, risipa, rasul si plansul sunt aidoma.
Pana astazi intelectul omenesc n-a depasit unicele sale doua resurse: admiratia si repulsia – si, intre aceste doua extreme, spiritul trebuie sa se comporte cu o egala putere. Omul sentimental e un degenerat daca nu stie, iubind frumos, sa urasca admirabil…
Gelozia este un lucru teribil; seamana cu iubirea, dar e contrariul ei; nu vrea binele obiectului iubit, ci dependenta lui si triumful asupra lui. Iubirea este uitarea de sine; gelozia este forma cea mai pasionata a egoismului; exaltarea EULUI, despot exigent, vanitos, care nu poate sa se uite pe sine si sa se subordoneze.
Iubirea invinge toate piedicile, deci sa ne supunem ei.
Omnia vincit amor,
Et nos cedamus amori.
(Vergilius, Bucolica)
Fara paine si fara vin, iubirea ramane rece.
Sine Cerere et Libero friget Venus.
(Terentius, Eunuchus)
Cearta dintre indragostiti face dragostea si mai puternica.
Amantium irae amoris integratio est.
(Terentius, Andria)