N-as vrea sa mai insist, societatea romaneasca nu se da in vant dupla melancolii. Are alte preocupari azi. Toate legate de bani. Pe busole, in locul nordului, s-ar putea lipi un euro sau un dolar.
(Calomnii mitologice)
Toamna este un andante melancolic si gratios ce pregătește admirabil solemnul adagio al iernii.
(François le Champi)
(traducere CCC – Copyright ©2012 – Published on: Oct 12, 2012 )
Ce fiinte ciudate mai sunt si oamenii! Ce ciudata e viata lor! Ce tragica le este soarta! Se iubesc intre ei si de multe ori nu se cade sa spuna ca se iubesc, iar cand se intampla sa poata spune, rareori se inteleg unii pe altii. Sunt muritori, numai putina vreme le e dat sa caute fericirea, trebuie sa o prinda repede, s-o stranga cu graba la piept, pana nu le scapa din maini. Si de aceea li-s cantecele de dragoste asa de gingase si de adanci, pline de o dulce sfiala, sau deznadajduit de vesele, cu un amestec straniu de bucurie si durere. Gandul mortii isi arunca umbra melancolica peste clipele lor cele mai fericite si ii mangaie in nenorocire. Pot sa planga. Cata poezie intr-o lacrima omeneasca!
Clipele cu adevarat frumoase sunt intotdeauna melancolice. Simti ca sunt trecatoare, ai vrea sa le opresti in loc, dar nu-i posibil.
Suferintele noastre isi pun pecetea pe bucuriile noastre, dar nu si invers. De aici subtonul de melancolie al intregii noastre vieti.