Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfîşietoare gînduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar rîndurile triste de pe filă
Răsar prin pînza lacrimilor iar.
(Amintire, 1828)
Esti fericit?... Cine, punandu-si sau punandu-i-se aceasta intrebare, n-a intrezarit surasul indoielii? Simtirea omeneasca, deprinsa fiind prea mult cu suferinte, ajunge uneori la aceasta stare de a nu-si mai putea lamuri senzatia fericirii.
Oamenii se bucura ori de cate ori isi amintesc de un rau trecut, si de aceea, ei se bucura sa povesteasca primejdiile de care au scapat.