Citate despre Amintire

Amintirea este frunza care revine din caderea toamnei la stadiul de mugure al primaverii, eternalizand clipa marii noastre iubiri.

Acele acestui ceasornic îmi peticesc amintirile.

Tineretul e resortul insufletirii unui neam; termometrul spiritului de jertfa al societatii.

Ai grijă de toate amintirile tale. Căci nu le mai poți retrăi. © CCC

E atat de penibil cand dragostea nu se sfarseste cu un accent frumos; cand capriciul sortii a plasat o nota stridenta inainte de incheierea unei simfonii, te incearca o senzatie amara in fata acestei disonante. Simti o depresiune subtila de ordin moral-artistic. Ti se pare ca intr-o opera de arta a intervenit mana unui nechemat. Destinul, in acest caz, are aparenta unui diletant brutal si nepriceput, a carui contributie a venit sa strice o superioara armonie de ansamblu.

Ce folos că ne bucurăm de fiecare clipă a vieții, dacă ne chinuiesc amintirile? (Fresce interioare)

Cînd zarva zilei se preface-n şoapte, Şi-n pieţele, de linişte-acum pline, Şi-aşterne umbra străvezia noapte, Iar somnul cu răsplata trudei vine,   Atunci începe truda mea şi chinul, Şi ceasurile picură-n tăcere: În nemişcarea nopţii simt veninul Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.   În cugetul meu trist, noian de vise, Sfîşietoare gînduri s-au ivit. Iar amintirea iese din abise Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.   Şi recitindu-mi viaţa mea în silă Blestem şi mă cutremur, plîng amar, Dar rîndurile triste de pe filă Răsar prin pînza lacrimilor iar. (Amintire, 1828)

Despartirile pentru indragostiti nu sunt decat garile in care asteapta proximul tren ...

Am învăţat să iau totul de la început. Primul cuvînt a fost amintire.

Oamenii se bucura ori de cate ori isi amintesc de un rau trecut, si de aceea, ei se bucura sa povesteasca primejdiile de care au scapat.

Şi eu n-am cunoscut toate vocile Lor, şi n-am cunoscut toate femeile, toţi bărbaţii care slujeau în înalta casă de lemn; însă mult timp îmi voi duce amintirea unor feţe tăcute, de culoarea papaiei şi-a plictiselii, ce se opreau în dosul scaunelor noastre ca aştri morţi.

Amintirea intamplarilor mele vine din viitor, nu din trecut.

De multe ori, arta e un sanatoriu in care se vindeca ranile pe care ni le-a dat viata…

Cei buni şi cei frumoşi nu sunt uitaţi, ei trăiesc în legende şi cântece. (Vechea piatră de mormânt) © CCC

O ușă, odată deschisă, poate fi trecută în orice direcție. © CCC

Stii prin ce a pedepsit Dumnezeu trufia omului?...Dandu-i amintirea.

Poate n-am imbatrani niciodata daca n-am avea un dar blestemat, mostenit din batrani: inima. In ea isi trimite viata sagetile, acolo tintesc toate loviturile. Drumul la inima insa duce prin carne… prin bietul trup...  cum nu s-ar frange, cum nu s-ar slabi, cum n-am imbatrani?

Sufletul nostru e o urna in care inchidem cenusa patimilor stinse.

Cand ne ducem viata intr-o ocupatie linistita si avem de-a face numai cu ceea ce-i mai apropiat si cotidian, pierdem sentimentul pentru ceea ce-i absent; abia daca putem crede ca in departare amintirea noastra mai dureaza si ca anumite tonuri din trecut mai au ecou.