Citate despre Amintire

Nu uit nimic și pe nimeni. Iar cine a însemnat ceva în viața mea, un ceas măcar... nu mai are nici o șansă să-l uit.

Într-o după-amiază, cînd era acolo, am ars covorul din living pînă la urzeală punînd pe el o cafetieră încinsă. Mi-era indiferent. Ba chiar, cînd vedeam urma asta, eram fericită amintindu-mi acea după-amiază cu el. (Pasiune simplă)

Amintirea lucrurilor rele este plăcută celor care le-au depășit și adaugă puțină dulceață fericirilor de care se bucură. (Maxime, sentințe și reflecții morale și politice) © CCC

Cartea este pilda vieţii noastre, care ne aduce mereu aminte că la început a fost cuvîntul. Dintre toate minunile lumii, cartea ne va face cu adevărat fericiţi…

Oamenii se bucura ori de cate ori isi amintesc de un rau trecut, si de aceea, ei se bucura sa povesteasca primejdiile de care au scapat.

Niciodată nu avem timp să ne scriem opera de o viaţă într-o singură viaţă. Rămîne întotdeauna o pagină, arma albă cu care ne ucide întunericul.

Trecutul e noaptea – iar amintirile, candele, care cu vremea se sting.

Amintirea e singurul rai de unde nu putem fi izgoniti.

Oare pot măsura efemerul cu pumnii strînşi, clepsidră între cer şi pămînt?

Amintirile, copii bastarzi ai clipelor moarte. Ratacesc in gol si bat noaptea la fereastra noastra. Asa mor visele pe rand…Si noi zambim si ne uitam departe…Si nu stie nimeni ca venim de la ingropaciune.

Cu fiecare cuvînt, mi se scurge o picătură de viaţă.

Timpul ia cu sine toate; si aducerea aminte.

Cartea vietii se citeste langa lampa amintirilor.

Amintirile: o muzica ce ne vine de undeva de dincolo de orizont.

Primele noastre impresii sunt singurele care nu se sterg. Restul nu-i decat o repetitie, un rezultat al obisnuintei.

Mi-aşa de bine, Mi-aşa de bine-atunci să-mi amintesc Lacul verde şi foşnetul plopului, Că undeva trăiesc ai mei, tata şi mama. (Spovedania unui huligan)

Iucunda memoria est praeteritorum malorum. Cicero, De finibus bonorum et malorum 2, 32, 105.   Plăcută este amintirea necazurilor din trecut. sau E plăcut să ne aducem aminte de suferințele trecute. (Cicero, La capătul binelui și al răului 2, 32, 105.)

Exista amintiri atat de dureroase incat iti pricinuiesc o suferinta fizica.

Cel care îşi face casă în mijlocul cuvintelor va avea întotdeauna pereţi de trainice vise.

Nimic nu este mai viu decât amintirea.