Citate despre Emotivitate

Cred numai in constiinta mea, singura in drept sa-mi arate daca am gresit sau nu.

Binele si raul care ni se intampla nu ne ating dupa marimea lor, ci dupa sensibilitatea noastra. (Maxime) © CCC

Tineretul e resortul insufletirii unui neam; termometrul spiritului de jertfa al societatii.

La vremuri noi, viata cere profeti noi.

Stoicii pretindeau ca poti rade in saracie, poti fi indiferent in fata nedreptatilor si a ingratitudinii, la pierderea bunurilor, ca si a parintilor si amicilor; sa privesti moartea cu sange rece, ca ceva indiferent, care n-ar trebui sa te bucure, nici sa te intristeze; sa nu te lasi invins nici de placeri, nici de durere; sa simti fierul sau focul in vreo parte a corpului, fara sa scoti nici un oftat, sa versi o lacrima; si fantoma asta de virtute si barbatie le-a placut s-o numeasca ”intelept”.

Plansul demonstrativ nu corespunde nici unui sentiment, nu dovedeste nimic. Nu e nici o legatura intre el si sinceritatea emotiei sau mai bine zis intre el si valoarea simtirii. Emotiile mortale sunt intense, solide, egale. Cei cu adevarat in stare sa sufere sufleteste au si orgoliul de a refula totul, au si durerea inferioritatii lor, de o clipa, si poate ca tocmai aceasta comprimare mistuie si doare mai mult, deci e de presupus ca tocmai cei mandri, care isi ascund simtirea, sunt cei care, si mai ales prin asta, sufera cu adevarat.

Oamenii, in momente de autentica emotie, se exprima fara sa vrea in termeni de melodrama.

Si fapturile cele mai crude sunt dezarmate cand li se mangaie puii.

Cine va atinge inima unui om, dacă sufletul unui copil nu o atinge? (Soarele) © CCC

Tot ce am citit, tot ce am gandit, toate paradoxurile mele fortate, ura impotriva conventionalismului, dispretul meu pentru banal nu ma impiedica sa ma induiosez in prima zi de primavara, sa caut violete pe langa gardurile de maracini, printre gunoaie si hartii putrezite, sa joc “bile” cu baietii, sa ma uit la soparle, la fluturi cu aripi galbene.

Sunt momente cand trebuie sa cauti toate cuvintele in dictionar.

Poate n-am imbatrani niciodata daca n-am avea un dar blestemat, mostenit din batrani: inima. In ea isi trimite viata sagetile, acolo tintesc toate loviturile. Drumul la inima insa duce prin carne… prin bietul trup...  cum nu s-ar frange, cum nu s-ar slabi, cum n-am imbatrani?

In republica libertatii de gandire, revolutiile sunt crea­toare: ele purifica si fecundeaza.

Filozofia vietii consta in singura putere de a sti sa imprumuti realitatii ceea ce-i lipseste: poezia pe care o ai tu.

Oamenii care spun ca sunt blazati n-au simtit niciodata nimic. Sensibilitatea nu se uzeaza.

E atat de penibil cand dragostea nu se sfarseste cu un accent frumos; cand capriciul sortii a plasat o nota stridenta inainte de incheierea unei simfonii, te incearca o senzatie amara in fata acestei disonante. Simti o depresiune subtila de ordin moral-artistic. Ti se pare ca intr-o opera de arta a intervenit mana unui nechemat. Destinul, in acest caz, are aparenta unui diletant brutal si nepriceput, a carui contributie a venit sa strice o superioara armonie de ansamblu.

O dragoste apusa e ca un vulcan: niciodata nu poti zice c-a trecut pericolul de a izbucni din nou.

A iesi din limitele sensibilitatii noastre si a viziunii noastre mentale pentru a atinge o mai mare libertate, acesta este sensul nemuririi. (India si sufletul ei) © CCC

Delicatetea este calitatea suprema si cea mai rara a sufletului omenesc. Ea le presupune pe toate celelalte, inteligenta, bunatatea, altruismul, generozitatea, discretia, marinimia... un om lipsit de o singura calitate a sufletului nu are delicatetea completa. Atunci ea este cu lacune si eclipse.

Plansul este mereu adeverinta omeniei.