Iucunda memoria est praeteritorum malorum.
Cicero, De finibus bonorum et malorum 2, 32, 105.
Plăcută este amintirea necazurilor din trecut.
sau
E plăcut să ne aducem aminte de suferințele trecute.
(Cicero, La capătul binelui și al răului 2, 32, 105.)
Amintirile frumoase sunt bijuterii pierdute.
Amintirea este o creatie continua.
Amintirile: o muzica ce ne vine de undeva de dincolo de orizont.
Ce folos că ne bucurăm de fiecare clipă a vieții, dacă ne chinuiesc amintirile?
(Fresce interioare)
Ce au oare anumite amintiri în ele că nu pot fi uitate? Pesemne că sunt niște bucăți de suflet ce te-nsoțesc mereu!
Acele acestui ceasornic îmi peticesc amintirile.
Niciodată nu mi-am destăinuit iubirea prin viu grai, dar dacă privirile pot vorbi, atunci şi cel mai idiot dintre idioţi ar fi putut ghici că eram îndrăgostita de el până peste cap.
(La rascruce de vanturi)
Oare amintirile nu constituie pentru noi o a doua viață, trăită mai intens decât cea reală?
(Fresce interioare)
Nu uit nimic și pe nimeni. Iar cine a însemnat ceva în viața mea, un ceas măcar... nu mai are nici o șansă să-l uit.
Ma intreb daca o amintire e ceva ce ai sau ceva ce ai pierdut.
Cei buni şi cei frumoşi nu sunt uitaţi, ei trăiesc în legende şi cântece.
(Vechea piatră de mormânt)
© CCC
Amintirile sînt epave pe fundul mărilor interioare.
Nimic nu este mai viu decât amintirea.
Amintirea e singurul rai de unde nu putem fi izgoniti.
O ușă, odată deschisă, poate fi trecută în orice direcție.
© CCC
Amintirile, copii bastarzi ai clipelor moarte. Ratacesc in gol si bat noaptea la fereastra noastra. Asa mor visele pe rand…Si noi zambim si ne uitam departe…Si nu stie nimeni ca venim de la ingropaciune.
Fiecare frunză îmi şopteşte fericirea, planând către pământ din copacul toamnei.
Şi eu n-am cunoscut toate vocile Lor, şi n-am cunoscut toate femeile, toţi bărbaţii care slujeau în înalta casă de lemn; însă mult timp îmi voi duce amintirea unor feţe tăcute, de culoarea papaiei şi-a plictiselii, ce se opreau în dosul scaunelor noastre ca aştri morţi.