Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfîşietoare gînduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar rîndurile triste de pe filă
Răsar prin pînza lacrimilor iar.
(Amintire, 1828)
Gratior et pulchro veniens in corpore virtus.
Este si mai placuta virtutea care provine de la un om frumos.
(Vergilius, Aeneis)
Femeia e mereu schimbatoare si nestatornica.
(Eneida)
Amintirea lucrurilor rele este plăcută celor care le-au depășit și adaugă puțină dulceață fericirilor de care se bucură.
(Maxime, sentințe și reflecții morale și politice)
© CCC
Ce folos că ne bucurăm de fiecare clipă a vieții, dacă ne chinuiesc amintirile?
(Fresce interioare)
Cei buni şi cei frumoşi nu sunt uitaţi, ei trăiesc în legende şi cântece.
(Vechea piatră de mormânt)
© CCC
Stii prin ce a pedepsit Dumnezeu trufia omului?...Dandu-i amintirea.
Primele noastre impresii sunt singurele care nu se sterg. Restul nu-i decat o repetitie, un rezultat al obisnuintei.
Povestile trecutului: se aseamănă cu trandafirii ofiliti ce-si scutura frunzele la cea mai mica atingere.
(Povestea lui Gösta Berling)
© CCC
Oamenii se bucura ori de cate ori isi amintesc de un rau trecut, si de aceea, ei se bucura sa povesteasca primejdiile de care au scapat.
Acele acestui ceasornic îmi peticesc amintirile.
Nu uit nimic și pe nimeni. Iar cine a însemnat ceva în viața mea, un ceas măcar... nu mai are nici o șansă să-l uit.
Vine si clipa in care nu mai putem suporta povara amintirilor care ne apasa. Ele revin una cate una la suprafata si ne strivesc sub regrete si, adeseori, sub remuscari.
Ce au oare anumite amintiri în ele că nu pot fi uitate? Pesemne că sunt niște bucăți de suflet ce te-nsoțesc mereu!
Iucunda memoria est praeteritorum malorum.
Cicero, De finibus bonorum et malorum 2, 32, 105.
Plăcută este amintirea necazurilor din trecut.
sau
E plăcut să ne aducem aminte de suferințele trecute.
(Cicero, La capătul binelui și al răului 2, 32, 105.)
Amintirea e singurul rai de unde nu putem fi izgoniti.
Amintirile frumoase sunt bijuterii pierdute.
Trecutul e noaptea – iar amintirile, candele, care cu vremea se sting.