Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfîşietoare gînduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar rîndurile triste de pe filă
Răsar prin pînza lacrimilor iar.
(Amintire, 1828)
Acele acestui ceasornic îmi peticesc amintirile.
Ma intreb daca o amintire e ceva ce ai sau ceva ce ai pierdut.
Amintirea intamplarilor mele vine din viitor, nu din trecut.
Amintirile sunt icoanele timpului pierdut.
Sa traiesti cu amintirile este o treaba buna pentru batranete, in amurgul vietii, cand ai ispravit ce ai avut de facut. Dar sa incepi cu asta din tinerete, inseamna ca mori cu zile.
Amintirea e singurul rai de unde nu putem fi izgoniti.
1992 nu este un an de care mi-aș aminti cu aceeași plăcere. În cuvintele unuia dintre cei mai prietenoși corespondenți ai mei, acesta s-a dovedit a fi un annus horribilis.
În 1992, regina a trebuit să se confrunte cu o serie de drame personale. În martie, fiul său Andrew și-a anunțat divorțul de Sarah Fergurson. În aprilie, fiica sa Anne a divorțat și de Mark Phillips. În decembrie, Prințul Charles s-a despărțit de Lady Diana Spencer. În plus, Castelul Windsor, atât de drag inimii ei, a suferit un incendiu în noiembrie. Problema finanțării reparațiilor a atras critici din partea britanicilor care nu au vrut să plătească pentru restaurare. Pe 24 noiembrie, Elisabeta și-a sărbătorit totuși cei 40 de ani de domnie în cadrul unui dineu oficial unde a ținut acest discurs care va rămâne în istoria domniei sale.
© CCC
Oamenii se bucura ori de cate ori isi amintesc de un rau trecut, si de aceea, ei se bucura sa povesteasca primejdiile de care au scapat.
Cei buni şi cei frumoşi nu sunt uitaţi, ei trăiesc în legende şi cântece.
(Vechea piatră de mormânt)
© CCC
Ce folos că ne bucurăm de fiecare clipă a vieții, dacă ne chinuiesc amintirile?
(Fresce interioare)
Pe orice om il starnesc amintirile primelor emotii sau ambitii.
Nimic nu este mai viu decât amintirea.
Adio, acum și pentru totdeauna, amintiri sfinte!
(Otello)
© CCC
Ora e per sempre addio, sante memorie!
Stii prin ce a pedepsit Dumnezeu trufia omului?...Dandu-i amintirea.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.