Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfîşietoare gînduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar rîndurile triste de pe filă
Răsar prin pînza lacrimilor iar.
(Amintire, 1828)
Pe orice om il starnesc amintirile primelor emotii sau ambitii.
Am dat totul soarelui, totul, in afara de umbra mea.
© CCC
Femeile mint, mint, mint.
(Paznicul melancolic)
© CCC
Zilele trec, saptamanile trec inainte,
Nici timpurile duse
Nu revin, nici iubirea fierbinte -
Pe sub podul Mirabeau curge Sena cuminte.
(Podul Mirabeau)
Amintirea este în inimă.
(Scrisori)
Iucunda memoria est praeteritorum malorum.
Cicero, De finibus bonorum et malorum 2, 32, 105.
Plăcută este amintirea necazurilor din trecut.
sau
E plăcut să ne aducem aminte de suferințele trecute.
(Cicero, La capătul binelui și al răului 2, 32, 105.)
Timpul ia cu sine toate; si aducerea aminte.
Ce folos că ne bucurăm de fiecare clipă a vieții, dacă ne chinuiesc amintirile?
(Fresce interioare)
Sa nu incerci niciodata sa privesti in viitor.
Dulce poezie! Cea mai frumoasă dintre arte! Tu care, starnind in noi puterea creatoare, ne aduci aproape de tot de divinitate.
(Femeia sezand)
© CCC
Amintirile, copii bastarzi ai clipelor moarte. Ratacesc in gol si bat noaptea la fereastra noastra. Asa mor visele pe rand…Si noi zambim si ne uitam departe…Si nu stie nimeni ca venim de la ingropaciune.
Amintirile frumoase sunt bijuterii pierdute.
Oare amintirile nu constituie pentru noi o a doua viață, trăită mai intens decât cea reală?
(Fresce interioare)
Ma intreb daca o amintire e ceva ce ai sau ceva ce ai pierdut.
Omul este in cautarea unui nou limbaj asupra caruia gramatica niciunei limbi nu va avea nimic de spus.
(Caligrame)
© CCC
Este timpul sa se reaprinda stelele.
Pentru a se dovedi “francez adevarat”, Apollinaire se inroleaza in armata in 1914. Repartizat in Regimentul 96 Infanterie, este ranit grav la cap de o schija de obuz, pe 17 martie 1916, fiind supus unei trepanatii craniene. In timp ce era in convalescenta, a scris piesa Mamelele lui Tiresias din care este extras acest citat: “Il est grand temps de rallumer les étoiles”. Este de la sine inteles cum cineva care a vazut ororile Primului Razboi Mondial, din transee, sa doreasca sa redestepte ceea ce a fost frumos in lume pana atunci: “Este timpul sa se reaprinda stelele…”.
© CCC
Cei buni şi cei frumoşi nu sunt uitaţi, ei trăiesc în legende şi cântece.
(Vechea piatră de mormânt)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.