Citate de Guillaume Apollinaire

Timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci numai un mod de a gandi.

Grăbeşte-te să trăieşti. Grăbeşte-te să iubeşti, pentru că nu ştii niciodată cât timp îţi mai rămâne în clepsidră. Întotdeauna credem că avem timp, dar nu este adevărat. Într-o zi ne dăm seama că am trecut de punctul fără întoarcere, dar atunci e prea târziu. © CCC

Timpul unui om inteligent nu merită să fie pierdut în mijlocul majorității oamenilor. Prin definiție, sunt destui oameni acolo.

Din când în când este bine să te opreşti din căutarea fericirii şi să fii doar fericit.

Timpul e arta cea mai mare a omului.

Poti fi poet in toate domeniile: este suficient sa fii aventuros si sa te indrepti spre descoperire. (Spiritul nou si poetii) © CCC

Si viata mea, pentru ochii tai, incet se otraveste. (Brandusele de toamna) © CCC

Timpul în care trăim este un timp ciudat. Pretutindeni pe planetă doar disarmonie, lipsă de unitate, învrăjbire si mai cu seamă o tendinţă de secularizare cum n-a mai fost alta, promovată, parcă, de forțe oculte. În acest peisaj de desacralizare, Biserica Ortodoxă şi Romano-Catolică, citadelele creștine ce continuă Bizanţul și Roma, sunt supuse unor lungi şi insidioase atacuri, venind din numeroase direcţii. Mai întâi din partea prozelitismului sectelor neoprotestante, atac pe faţă, cu mijloace cunoscute, de natură în special financiară, materială. Apoi din partea mentalităților moştenite de la răposatele (dar nu de tot) doctrine marxiste şi comuniste, contestatoare de religie. Apar însă altele, de stranii şi variate tipuri. De pildă: o imagistică plină de monştri pe lângă care ai lui Bosch şi Goya sunt suportabili uşor. Filmele cu vampiri, extratereştri înfiorători, magicieni, sunt din ce în ce mai dese. Ba chiar cărți aparent fermecătoare, ca celebra Harry Potter, fac ocolul pământului, fascinând pe copii. De curând, la New York a fost construit, undeva, într-un spațiu larg, un dinozaur uriaş, care a dat de furcă poliției, din pricina unei mulțimi de tineri care veneau să-l adore (!) mărturisind că se simțeau Iăuntric excepțional în fața lui. Dar ce să mai zicem de literatura şi arta post-modemistă, care îşi defulează mâlurile până şi în blasfemii la adresa Creatorului şi a Celor Sfinte. lar un premiu Nobel acordat unei astfel de cărți blasfematoare, pune oarecare temei bănuielilor noastre. Şi în fața acestor fenomene ucigătoare de spirit, vrăjmaşe învățăturii Mântuitorului Hristos, care din dragoste s-a răstignit pentru noi, cele două Biserici surori ce au de făcut? Doar să se unească!!!

Ceea ce vulgul numește de obicei timp pierdut este, adesea, timp câștigat. © CCC

Totdeauna rasuna in preajma noastra o muzica, care ne vrajeste gandurile, ne subjuga inimile si ne sileste sa ne potrivim pasul dupa tactul ei. O muzica ce ne imbata, si ne sugereaza ritmul unui joc salbatic sau al unui mars funebru, ritmul unei romante visatoare sau al unui imn razboinic. Muzica aceasta: spiritul timpului.

Zilele trec, saptamanile trec inainte, Nici timpurile duse Nu revin, nici iubirea fierbinte - Pe sub podul Mirabeau curge Sena cuminte. (Podul Mirabeau)

Oamenii îşi pierd timpul printre lucrurile netrebuincioase.

Într-una dintre relatările puranice despre faptele lui Vishnu în încarnarea sa de mistreț sau Avatarul său, apare o referire întâmplătoare la reapariția ciclică a marilor momente ale mitului. Mistrețul, purtând pe braț pe zeița Pământ pe care o salvează din adâncurile mării, face către ea o remarcă în treacăt: „De fiecare dată când te port așa…” Pentru mintea occidentală, care crede în evenimente istorice unice, care fac epocă (cum ar fi, de exemplu, venirea lui Hristos), acest comentariu întâmplător al zeului fără vârstă are un ușor efect de minimalizare, anihilator. Ne este ușor să uităm că ideea noastră de timp strict liniar, evolutiv este ceva specific omului modern. Nici măcar grecii din zilele lui Platon și Aristotel, care erau mult mai aproape decât hindușii de modurile noastre de gândire și simțire, nu o împărtășeau. Într-adevăr, Sfântul Augustin pare să fi fost primul care a conceput această idee modernă a timpului. (Mituri și simboluri în arta și civilizația indiană, cap. Concepte avansate și cosmologie hindusă) Când Zeița Pământ a fost luată captivă de un demon și dusă pe fundul oceanului cosmic, Vishnu a luat forma unui mistreț (varaha) pentru a o salva. În mitologia hindusă, Varaha (în sanscrită: „mistreț”) este a treia dintre cele 10 încarnări (avatare) ale zeului hindus Vishnu. Când demonul pe nume Hiranyaksha a târât pământul pe fundul mării, Vishnu a luat forma unui mistreț pentru a-l salva. Au luptat o mie de ani. Apoi Varaha a ucis demonul și a ridicat pământul din apă cu colții. Mitul reflectă o legendă anterioară a creației lui Prajapati (Brahma), care a luat forma unui mistreț pentru a ridica pământul din apele primitive. Dr. Heinrich Zimmer, marele indolog german, un om cu un intelect pătrunzător și cu cea mai ascuțită sensibilitate estetică a observat ceea ce se spune în citat. Trebuie spus că există două moduri de a vedea timpul: occidentalii concep timpul ca fiind liniar și evolutiv, în timp ce hindușii îl consideră ciclic și repetitiv (evoluând în spirală) fiind distrus și recreat continuu. Astfel, timpul ciclic, al eternei repetări, „Eterna Reîntoarcere” din miturile Greciei şi Indiei, ne spune că după distrugere urmează regenerarea şi invers. În hinduism, cosmologia se referă la ideile pe care hindușii le au despre univers și cum funcționează acesta. Hindușii cred că există o diferență între lumea spirituală și cea materială. Credințele hinduse despre univers sunt prezentate într-un text important numit Rig Veda. Acest text sugerează că universul este foarte vechi, dar că nu este complet clar de unde a venit sau când a început. Hindușii cred că există multe universuri care plutesc în spațiu, dar există multe idei diferite despre cum a fost creată lumea. Hindușii au credințe importante despre univers și despre cum funcționează acesta. Ei cred că timpul trece într-un ciclu și că este distrus și recreat continuu. Fiecare ciclu de timp este cunoscut ca o yuga (epocă). Ciclul celor patru epoci Hindușii cred că timpul trece în cicluri și că fiecare perioadă de timp este una lungă. Fiecare ciclu se numește yuga (epocă) și există patru yuga diferite, fiecare dintre ele durând o perioadă diferită de timp. La sfârșitul fiecărei yuga, timpul este distrus și apoi începe o nouă yuga. Hindușii se află în prezent în epoca fierului, iar atunci când se va încheia, va începe o nouă epocă a aurului. Yuga de Aur, Lungime 1.728.000 de ani Yuga de Argint, Lungime 1.296.000 de ani Yuga de Cupru sau de Bronz, Lungime 864.000 de ani Yuga de Fier, Lungime 432.000 de ani Credințele despre materie Hindușii cred că lumea este alcătuită din două lucruri: spirit și materie care sunt realități diferite. Spiritul este cunoscut ca pursusha și materia este cunoscută ca prakriti. Spiritul înseamnă lucruri care nu pot fi văzute sau atinse, în timp ce materia înseamnă lucruri care pot fi văzute și atinse. Hindușii cred că spiritul este mai important decât materia, deoarece materia poate fi distrusă, iar spiritul, nu. Hindușii cred că toată materia va trece prin diferite etape, cunoscute sub numele de Tri-guna, ceea ce  înseamnă că totul este creat, rămâne în existență și apoi este distrus. Aceasta se leagă de Trimurti (trinitatea divinității supreme în hinduism, cei trei zei devenind o singură formă cu trei fețe) deoarece Brahma este creatorul, Vishnu este păstrătorul și Shiva este distrugătorul și transformatorul. Se spune adesea că există o trinitate de zei hinduși: Brahma, Vishnu și Shiva. Dar în timp ce Vishnu și Shiva au adepți și temple în toată India, Brahma nu este venerat ca o zeitate majoră. © CCC

La inceput, Pamantul se rotea in jurul axei sale in cinci ore. De atunci, rotatia s-a incetinit mult, franata de fortele gravitationale pe care Luna le exercita asupra lui. Aceasta va continua sa se incetineasca. Ziua de douazeci si patru de ore se va extinde pana la patruzeci si opt de ore, timp de saptamani, luni, ani... Dar cei carora nu le place sa fie deranjati in tabieturile lor pot sta linistiti. Chiar daca vor deveni centenari, vor trebui sa adauge doar cel mult vreo treizeci de secunde la ziua lor. (Melodia secreta) © CCC

Nici cupele de-argint nu-mi plac, Nici auritele pocale, Ci dintre toate cel mai drag Îmi e căuşul palmei tale. (Vor trece ani)

Noaptea vine, suna ceasul batran, Zilele trec, eu raman. (Podul Mirabeau)

Vremea, in scurgerea ei, raneste sau ucide sentimentele cele mai aprinse si cele mai gingase. Slabeste admiratia, luandu-i hrana ei de capetenie: surpriza si mirarea; distruge iubirea si nebuniile ei divine, clatina credinta si speranta, despoaie toate nevinovatiile.

Secolul XXI va fi spiritual sau nu va fi deloc. („Le XXI-ème siècle sera spirituel ou ne sera pas”) „Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeţie ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea secolului viitor nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău.”  (afirmaţia lui Malraux într-un dialog cu un personaj imaginar, Max Torrès, publicată în Hôtes de passage, 1975, cap. 3.)

Omul... care poate zice, "prieteni, nu mi-am pierdut vremea" si care consacra toate momentele sale lucrarilor utile, a gasit arta de a multiplica timpul.

Am patruzeci şi şapte de ani. Până acum un an m-am străduit, ca şi voi, să-mi întunec într-adins vederea cu scolastica asta a voastră şi să nu-mi dau seama de viaţa adevărată — şi credeam că fac bine. Acum însă dac-aţi şti! Nu dorm nopţi de-a rândul de ciudă şi de mânie, gândind ce prosteşte mi-am pierdut timpul, când aş fi putut avea tot ce nu-mi mai îngăduie acum bătrâneţea să am! (Unchiul Vanea)