Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfîşietoare gînduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar rîndurile triste de pe filă
Răsar prin pînza lacrimilor iar.
(Amintire, 1828)
Nefacand nimic, zilele trec, iar sarmana noastra viata este alcatuita din aceste zile, si imbatranesti si mori. Socot asta ca ceva rau.
Amintirea ta este ca o carte iubita,
Pe care o citesti mereu si n-o inchizi niciodata.
(Amintirea ta, In gradina infantei)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.