Citate despre Amintire

Ce folos că ne bucurăm de fiecare clipă a vieții, dacă ne chinuiesc amintirile? (Fresce interioare)

Acele acestui ceasornic îmi peticesc amintirile.

Amintirile miros a iarbă cosită.

Exista amintiri atat de dureroase incat iti pricinuiesc o suferinta fizica.

Mi-aşa de bine, Mi-aşa de bine-atunci să-mi amintesc Lacul verde şi foşnetul plopului, Că undeva trăiesc ai mei, tata şi mama. (Spovedania unui huligan)

Lor puţin le pasă de poemele mele. Lor le sînt drag ca apa şi cîmpul, Ca ploaia care primăvara creşte verdeaţa. (Spovedania unui huligan)

În timpul acestei călătorii interioare, avem nevoie să ne amintim momentele fericite, pentru a nu ne îndoi că am iubit, că am fost iubiți. Să-ţi aminteşti înseamnă și să fii sigur că ai fost în viață. (Contopirea pedepselor)

Ce au oare anumite amintiri în ele că nu pot fi uitate? Pesemne că sunt niște bucăți de suflet ce te-nsoțesc mereu!

Toamna desfrunzită a sufletelor voastre îmi place s-o luminez în amurguri. (Spovedania unui huligan)

Primele noastre impresii sunt singurele care nu se sterg. Restul nu-i decat o repetitie, un rezultat al obisnuintei.

Tu tot mai trăieşti, bătrână mamă? Ţie cu supunere mă-nchin! Mica-ţi casă, seara de aramă, Lumineze-o paşnic şi senin.   Mi se scrie că eşti tulburată, Că ţi-i dor de mine ne-ncetat, Că ades baţi drumul, supărată, În paltonul vechi şi demodat.   În albastre seri ţi se năzare - Gând pustiu, ce lacrimei dă val - Că la crîşmă, într-o-ncăierare, Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.   Mamă, nu-i nimic! Delirul fură Gândul tău, ducându-l spre prăpăd; Nu-s beţiv chiar în aşa măsură, Ca pierind, să nu te mai revăd.   Ca-n trecut mi-i inima duioasă, Am un vis, un vis pe care-l storc: Să mă smulg din dorul ce m-apasă Şi la noi acasă să mă-ntorc.   Eu voi reveni pe când răsfaţă, Pomii-n floare, satul meu tăcut. Dar să nu mă scoli de dimineaţă, Cum opt ani în urmă ai făcut.   Nu trezi deşertăciunea crudă, Nici regretul că mă risipesc. Prea devreme, pierdere şi trudă, Mi-a fost dat trăind să pătimesc.   Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe! Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost. Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe, Numai tu dai vieţii mele rost.   Fie-ţi deci neliniştea uitată, Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat, Nu mai bate drumul, supărată, În paltonul vechi şi demodat. (Scrisoare mamei) (Traducere George Lesnea)

O ușă, odată deschisă, poate fi trecută în orice direcție. © CCC

Vine si clipa in care nu mai putem suporta povara amintirilor care ne apasa. Ele revin una cate una la suprafata si ne strivesc sub regrete si, adeseori, sub remuscari.

Povestile trecutului: se aseamănă cu trandafirii ofiliti ce-si scutura frunzele la cea mai mica atingere. (Povestea lui Gösta Berling) © CCC

Sînt bolnav de amintirea copilăriei. Visez pîcla umedă a serilor de Aprilie, Şi ulmul aşezat pe vine să se încălzească La focul zorilor. (Spovedania unui huligan)

Cînd zarva zilei se preface-n şoapte, Şi-n pieţele, de linişte-acum pline, Şi-aşterne umbra străvezia noapte, Iar somnul cu răsplata trudei vine,   Atunci începe truda mea şi chinul, Şi ceasurile picură-n tăcere: În nemişcarea nopţii simt veninul Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.   În cugetul meu trist, noian de vise, Sfîşietoare gînduri s-au ivit. Iar amintirea iese din abise Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.   Şi recitindu-mi viaţa mea în silă Blestem şi mă cutremur, plîng amar, Dar rîndurile triste de pe filă Răsar prin pînza lacrimilor iar. (Amintire, 1828)

Acum, nimic nu-mi poate-aduce înapoi Splendoarea-n iarbă trăită de noi doi. Nu vom jeli a florii măreţie, Putere vom găsi în amintirea-i vie.   Chiar dacă-n veci mi-umbri-vor norii Splendoarea ierbii, semeţia florii, Leac vom găsi, să nu ne doară În ce păstrăm de-odinioară. (Odă semnelor nemuririi / Odă: semnele nemuririi din amintirile fragedei copilării) (Din filmul Splendoare în iarbă / Splendor in the Grass, 1961)

***

What though the radiance which was once so bright Be now for ever taken from my sight, Though nothing can bring back the hour Of splendour in the grass, of glory in the flower; We will grieve not, rather find Strength in what remains behind; (Ode: Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood)

Trecutul e noaptea – iar amintirile, candele, care cu vremea se sting.

Nu ne amintim zile, ne amintim clipe.

Pentru ce te zbuciumi şi amar zâmbeşti? Dragă-mi este alta, tu deloc nu-mi eşti. Ştii prea bine însăţi, ştii prea bine tot - N-am venit la tine, să te văd nu pot. N-am avut ce face, când pe-aici treceam, Şi mi-a dat prin minte să mă uit pe geam. (Pentru ce te zbuciumi) (Traducere George Lesnea)