Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfîşietoare gînduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar rîndurile triste de pe filă
Răsar prin pînza lacrimilor iar.
(Amintire, 1828)
Sa trecem deci caci toate-s trecatoare,
Ma voi intoarce-adeseori in gand.
O, amintirea-i corn de vanatoare
Al carui sunet moare-n vant.
(Corn de vanatoare)
Am învăţat să iau totul de la început. Primul cuvînt a fost amintire.
Într-o după-amiază, cînd era acolo, am ars covorul din living pînă la urzeală punînd pe el o cafetieră încinsă. Mi-era indiferent. Ba chiar, cînd vedeam urma asta, eram fericită amintindu-mi acea după-amiază cu el.
(Pasiune simplă)
Oare amintirile nu constituie pentru noi o a doua viață, trăită mai intens decât cea reală?
(Fresce interioare)
Amintirile frumoase sunt bijuterii pierdute.
Mi-aşa de bine,
Mi-aşa de bine-atunci să-mi amintesc
Lacul verde şi foşnetul plopului,
Că undeva trăiesc ai mei, tata şi mama.
(Spovedania unui huligan)
Ce au oare anumite amintiri în ele că nu pot fi uitate? Pesemne că sunt niște bucăți de suflet ce te-nsoțesc mereu!
Nu ne amintim zile, ne amintim clipe.
Amintirea este frunza care revine din caderea toamnei la stadiul de mugure al primaverii, eternalizand clipa marii noastre iubiri.
Povestile trecutului: se aseamănă cu trandafirii ofiliti ce-si scutura frunzele la cea mai mica atingere.
(Povestea lui Gösta Berling)
© CCC
Îmi mai pot, însă, aduce aminte cât de mult l-am iubit, şi-mi mai pot încă închipui, dar vag de tot, că l-aş putea iubi din nou, dacă... dar nu, nu!
(La rascruce de vanturi)
Ma intreb daca o amintire e ceva ce ai sau ceva ce ai pierdut.
Amintirile miros a iarbă cosită.
Amintirea ta este ca o carte iubita,
Pe care o citesti mereu si n-o inchizi niciodata.
(Amintirea ta, In gradina infantei)
© CCC
Exista amintiri atat de dureroase incat iti pricinuiesc o suferinta fizica.
Stii prin ce a pedepsit Dumnezeu trufia omului?...Dandu-i amintirea.
Amintirile sunt icoanele timpului pierdut.
Cand ne ducem viata intr-o ocupatie linistita si avem de-a face numai cu ceea ce-i mai apropiat si cotidian, pierdem sentimentul pentru ceea ce-i absent; abia daca putem crede ca in departare amintirea noastra mai dureaza si ca anumite tonuri din trecut mai au ecou.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.