Citate despre Amintire

O dragoste apusa e ca un vulcan: niciodata nu poti zice c-a trecut pericolul de a izbucni din nou.

Ma intreb daca o amintire e ceva ce ai sau ceva ce ai pierdut.

De multe ori, privind in sufletul tau ti se pare ca stai in fata unei case cu obloanele trase si cu usile incuiate. O mana necunoscuta a scris pe o hartie in colt de poarta: Plecat fara adresa...

Sunt seri calme de vară – dulci, moi... seri blânde – seri oneste... În astfel de clipe, nu poţi simţi pasiuni violente. În astfel de seri, îţi revizuieşti conştiinţa şi-ţi ierţi duşmanii... În astfel de seri, se pot citi şi cărţile autorilor mediocri...

Sa traiesti cu amintirile este o treaba buna pentru batranete, in amurgul vietii, cand ai ispravit ce ai avut de facut. Dar sa incepi cu asta din tinerete, inseamna ca mori cu zile.

Amintirile, copii bastarzi ai clipelor moarte. Ratacesc in gol si bat noaptea la fereastra noastra. Asa mor visele pe rand…Si noi zambim si ne uitam departe…Si nu stie nimeni ca venim de la ingropaciune.

Sufletul nostru e o urna in care inchidem cenusa patimilor stinse.

O pasiune e primejdioasa numai pana in clipa cand se lasa prinsa in catusele artei. Din acest moment, ea e o fiara domesticita pe care o supunem si o chinuim.

Cand ne ducem viata intr-o ocupatie linistita si avem de-a face numai cu ceea ce-i mai apropiat si cotidian, pierdem sentimentul pentru ceea ce-i absent; abia daca putem crede ca in departare amintirea noastra mai dureaza si ca anumite tonuri din trecut mai au ecou.

Adevaratele poezii incep acolo unde se incheie pe hartie.

In republica libertatii de gandire, revolutiile sunt crea­toare: ele purifica si fecundeaza.

Mi-aşa de bine, Mi-aşa de bine-atunci să-mi amintesc Lacul verde şi foşnetul plopului, Că undeva trăiesc ai mei, tata şi mama. (Spovedania unui huligan)

Ce ciudata impartire pe roluri: in viata, veselia vorbeste, suferinta tace – in arta e invers. Suferinta striga, veselia aproape nu are cuvant.

Fiecare scrie, nu pentru ca vrea, ci pentru ca nu poate altfel.

Ai grijă de toate amintirile tale. Căci nu le mai poți retrăi. © CCC

1992 nu este un an de care mi-aș aminti cu aceeași plăcere. În cuvintele unuia dintre cei mai prietenoși corespondenți ai mei, acesta s-a dovedit a fi un annus horribilis. În 1992, regina a trebuit să se confrunte cu o serie de drame personale. În martie, fiul său Andrew și-a anunțat divorțul de Sarah Fergurson. În aprilie, fiica sa Anne a divorțat și de Mark Phillips. În decembrie, Prințul Charles s-a despărțit de Lady Diana Spencer. În plus, Castelul Windsor, atât de drag inimii ei, a suferit un incendiu în noiembrie. Problema finanțării reparațiilor a atras critici din partea britanicilor care nu au vrut să plătească pentru restaurare. Pe 24 noiembrie, Elisabeta și-a sărbătorit totuși cei 40 de ani de domnie în cadrul unui dineu oficial unde a ținut acest discurs care va rămâne în istoria domniei sale. © CCC

Nu ne amintim zile, ne amintim clipe.

Îmi mai pot, însă, aduce aminte cât de mult l-am iubit, şi-mi mai pot încă închipui, dar vag de tot, că l-aş putea iubi din nou, dacă... dar nu, nu! (La rascruce de vanturi)

Cînd zarva zilei se preface-n şoapte, Şi-n pieţele, de linişte-acum pline, Şi-aşterne umbra străvezia noapte, Iar somnul cu răsplata trudei vine,   Atunci începe truda mea şi chinul, Şi ceasurile picură-n tăcere: În nemişcarea nopţii simt veninul Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.   În cugetul meu trist, noian de vise, Sfîşietoare gînduri s-au ivit. Iar amintirea iese din abise Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.   Şi recitindu-mi viaţa mea în silă Blestem şi mă cutremur, plîng amar, Dar rîndurile triste de pe filă Răsar prin pînza lacrimilor iar. (Amintire, 1828)

Amintirile frumoase sunt bijuterii pierdute.